Grevă de avertisment în școli



Astăzi, timp de două ore, în nici o școală din județul Suceava nu se vor ține cursuri. Conform hotărîrii pe care sindicatele au luat-o la mijlocul săptămînii trecute, astăzi, în toată țara se declanșează greva de avertisment. În județ, protestul se va desfășura între orele 12-14, deoarece în acest interval întreruperea cursurilor afectează cel mai puțin procesul de învățămînt. Principala nemulțumire a profesorilor este legată de faptul că învățămîntului nu i-a fost alocat procentul de 6% din PIB promis, bugetul votat pentru acest an fiind chiar mai mic decît cel de anul trecut. Profesorii cer elaborarea proiectului Legii salarizării în sistemul bugetar, prin care salariile personalului din învățămînt să se dubleze pînă la 1 ianuarie 2007 și aprobarea lui în Parlamentul României, dar și menținerea titularizării în învățămînt. Printre nemulțumirile profesorilor, se mai numără retragerea premiului lunar de 2% și neacordarea tichetelor de masă.