Sindicatul serviciilor de trafic aerian din România (ATSR) anunță o grevă de avertisment la nivelul tuturor subunităților ROMATSA, care se va desfășura vineri, 12 mai, între orele 11.00 și 13.00, pe fondul expirării contractului colectiv de muncă, potrivit unei notificări transmise luni de ATSR, scrie Mediafax.„Personalul CTA (n.r. – control trafic aerian) participant la grevă va asigura o treime din activitate în intervalul 11.00-13.00 (ore locale), prin măsuri de control al fluxurilor de trafic aerian asigurate prin intermediul organismelor corespunzătoare ale EUROCONTROL, în baza notificării corespunzătoare din partea ROMATSA; sunt exceptate de la aceste măsuri zborurile monarhilor, șefilor de state, prim-miniștrilor și miniștrilor, zborurile misiunilor de căutare și salvare, zborurile militare, zborurile umanitare, precum și zborurile de poliție aeriană”, se arată în notificarea transmisă către directorul general, directorii de direcții și directorii de subunități din cadrul ROMATSA.
