Ediția 2009-2010 a campionatului de fotbal al juniorilor de la Liga a IV-a s-a încheiat cu victoria clară a formației CN Nicu Gane. Fălticenenii au condus întrecerea de la un capăt la altul și au încheiat-o cu un avans liniștitor față de următoarea clasată, Dorna Vatra Dornei. Tocmai de aceea, fotbaliștii pregătiți de Gabriel Matei nu s-au mai întrebuințat la maxim în meciul din ultima etapă, de la Pojorâta, unde au suferit a treia înfrângere din actuala ediție de campionat. Deoarece au devenit campioni, sezonul fotbalistic pentru gruparea fălticeneană nu s-a încheiat. Dacă va trece de etapa interjudețeană programată în zilele de 17 iunie, meciul tur și 20 iunie, jocul retur, CN Nicu Gane se va califica pentru Turneul semifinal, care se va desfășura în perioada 8-11 iulie. Finala națională este programată pe data de 14 iulie.
Iată rezultatele complete înregistrate în ultima etapă a campionatului:
Avântul Frasin – Cetatea II Arbore 0 – 9
Dorna Vatra Dornei – Steaua Dumbrăveni 3 – 4
Unirea Boroaia – Danalis Zvoriștea 0 – 4
Releul Mihoveni – Foresta Moldovița 3 – 0 (neprezentare)
Minerul Iacobeni – Bucovina Rădăuți 3 – 0 (neprezentare)
F.C Pojorâta – C.N Nicu Gane Fălticeni 3 – 2
F.C Marginea – Florconstruct Pătrăuți 4 – 1
Foresta Mălini – Viitorul Liteni 7 – 2
Clasament
1. CN Nicu Gane Fălticeni 30 27 0 3 132 – 18 81
2. Dorna Vatra Dornei 30 23 2 5 99 – 38 71
3. Steaua Dumbrăveni 30 20 3 7 67 – 30 63
4. Danalis Zvoriștea 30 16 7 7 67 – 59 55
5. Foresta Mălini 30 16 4 10 73 – 36 52
6. FC Pojorâta 30 15 1 14 77 – 80 46
7. Cetatea II Arbore 30 12 5 13 74 – 61 41
8. Unirea Boroaia 30 12 4 14 61 – 64 40
9. FC Marginea 30 12 4 14 63 – 73 40
10. Foresta Moldovița 30 10 4 16 50 – 71 34
11. Avântul Frasin 30 11 3 16 30 – 65 33
12. Florconstruct Pătrăuți 30 9 5 16 55 – 73 32
13. Bucovina Rădăuți 30 9 4 17 56 – 78 31
14. Viitorul Liteni 30 9 3 19 52 – 111 30
15. Minerul Iacobeni 30 9 2 19 42 – 99 29
16. Releul Mihoveni 30 4 4 22 57 – 111 16