Greu cu leșii



Momentul de reculegere în memoria lui Costică Ștefănescu a fost stricat de ambele tifoserii. Era clar că polonezii n-aveau habar de căpitanul de odinioară al Craiovei Maxima și, chiar de ar fi știut, nu le-ar fi păsat. Ca să nu ne mințim singuri, nici fanilor steliști care vor face deplasarea în Polonia nu le pasă dacă Lato e mort sau viu, acesta nefiind Latovlevici, ci un jucător polonez cam de vârsta lui Ștefănescu, încă în viață. Ideea e că mai degrabă s-ar fi respectat momentul de reculegere la un Dinamo-Steaua. Polonezii nu s-au conformat, au continuat să se manifeste, iar fanii Stelei au greșit când au început să-i huiduie. Dacă la un eveniment îți intră unul cu pantofii murdari în casă, ultimul lucru recomandat e să-i faci scandal, mai bine îl lași să se facă doar el de râs.
Trecând la joc și mai ales la rezultat, trebuie să ne cam îngrijorăm. Dacă polonezii erau un pic mai tehnicuți, ar fi scos ceva mai mult din situațiile de contraatac, alea care n-au ajuns să se transforme în ocazii. Steaua și-a păstrat forța de a-și înghesui adversarul, cu Tănase prelungindu-și perioada de grație, dar nu mai are un vârf care să inventeze goluri, ca Rusescu. Pe Piovaccari trebuie să-l alimentezi cu pase, să-i oferi mingi. Italianul are instinct și știe să dejoace tactica la ofsaid. Nu excelează la partea tehnică, la gol soluția i-a fost oferită de Kuciak, care a ieșit neinspirat. Piovaccari, deplasându-se chiar și cu spatele la poartă, pierduse progresia și, în lipsa invitației la lob, ar fi fost forțat la o soluție statică și nu-l văd reușind vreun șut la vinclu de la acea distanță. Dar, după ce a ieșit italianul, nici că am mai avut vreo acțiune frontală, s-a insistat pe benzi. La Varșovia, totul ar trebui să meargă strună pentru calificare.