Datorită situației financiare delicate pe care o traversează clubul, stagiul de pregătire centralizată solicitat de antrenorul Ioan Radu este în pericol să fie anulat. De altfel, întreaga activitate a clubului este practic paralizată din cauza lipsei banilor. „Deocamdată nu se întâmplă nimic concret și timpul trece. Au mai rămas trei săptămâni până la reluarea campionatului și trebuie să știm concret pe ce ne bazăm în retur. În primul rând trebuie rezolvată problema salariilor restante, dar și a înțelegerilor cu jucătorii veniți la echipă în această iarnă. Sper să se soluționeze într-un final și problema cantonamentului de iarnă, un efort financiar care merită făcut pentru binele echipei. Ce mai, e greu ca întotdeauna la Suceava, aici n-a fost niciodată o situație clară în ce privește fotbalul”, a declarat antrenorul Ioan Radu.
În ciuda tuturor acestor probleme, fotbaliștii Rapidului vor onora meciul amical programat astăzi, în deplasare, cu Laminorul Roman.