Rutina în îngrijirea părului face uneori mai mult rău decât bine, deci renunțați la obiceiurile nepotrivite dacă vreți să aveți o podoabă capilară de invidiat.
Rutina în îngrijirea părului, cu toate acțiunile pe care aceasta le presupune, poate duce la deteriorarea podoabei capilare, oricât de delicate ar fi produsele cosmetice pe care le folosiți. Firele de păr sunt deteriorate în mod obișnuit prin operațiunile de spălare, pieptănare și coafare. Mai mult decât atât, podoaba capilară este afectată de unele obiceiuri pe care femeile le adoptă fără mustrări de conștiință, dar pe care stiliștii le dezaprobă.
Prima greșeală pe care o fac doamnele și domnișoarele este faptul că lasă să treacă prea mult timp între două vizite făcute la coafor pentru a se tunde. Problema care apare în momentul în care vă tundeți la interval de câteva luni este aceea că stilistul nu va mai reuși să își dea seama de forma pe care părul a avut-o la ultima aranjare. Astfel, dacă ați găsit o tunsoare care vi se potrivește și pe care o adorați, ar fi indicat să mergeți la coafor la fiecare șase săptămâni, pentru a reîmprospăta aspectul și forma părului.
Bilă neagră primesc și doamnele și domnișoarele care se spală pe cap zilnic. Fără îndoială, senzația pe care v-o conferă un păr curat în fiecare zi este plăcută, însă acest obicei dăunează sănătății scalpului. Din cauza curățării atât de dese, părul și pielea capului sunt sărăcite de uleiurile lor naturale și devin excesiv de uscate. Pentru a păstra un echilibru cât de cât stabil la nivelul scalpului, stiliștii vă recomandă ca o dată la două-trei zile să renunțați la șampon și să folosiți în schimb un balsam cu efect de volum.
Greșeli pe care le comiteți acasă
Femeile greșesc față de propria lor podoabă capilară în momentul în care se piaptănă imediat după ce au ieșit din baie, când părul este încă ud. Stiliștii vă recomandă să începeți aranjarea coafurii abia după ce părul este uscat în proporție de 80 la sută. În afară de acest aspect ce ține de simțul practic, este bine să știți că firele se rup mai ușor atunci când pieptănați părul ud și încurcat.
În încercarea de a vă aranja repede și eficient, obișnuiți să vă uscați podoaba capilară cu foehnul setat la cea mai mare temperatură. Este una dintre cele mai grave greșeli, întrucât astfel nu faceți decât să ardeți firele de păr, deteriorându-le. Stiliștii explică faptul că nu căldura pe care o emite uscătorul este importantă, ci aerul propriu-zis pe care dispozitivul îl emană. Prin urmare, este recomandat să setați foehnul în așa fel încât aerul să fie călduț sau rece, chiar dacă acest lucru înseamnă să dedicați câteva minute în plus operațiunii de uscare a părului.
Alt „păcat” în care cad doamnele și domnișoarele atunci când își aranjează podoaba capilară este faptul că folosesc placa de îndreptat sau ondulatorul după ce au pulverizat fixativ pe păr. Probabil că ați sesizat sunetul care se produce când părul dat cu fixativ intră în contact cu placa fierbinte – ei bine, se aude așa pentru că firele de păr se ard la propriu. Pentru a evita să vă distrugeți părul de fiecare dată când îl aranjați, folosiți un spray sau un ulei cu protecție termală înainte de a utiliza placa sau ondulatorul și pulverizați fixativ abia la sfârșit, pentru ca forma pe care ați dat-o părului să se mențină.
Nu exagerați cu produsele de hidratare!
Tentația de a folosi un produs cosmetic ce pretinde că are proprietăți ultrahidratante este foarte mare, pentru că oricine își dorește să aibă părul moale și strălucitor. Numai că aplicarea în exces a unui astfel de produs cosmetic nu face altceva decât să încarce firul de păr, astfel că podoaba capilară va părea ternă. Este recomandat să folosiți sprayul hidratant doar dimineața și să îl aplicați în special pe vârfuri, acestea fiind cel mai mult expuse factorilor externi.
Mască pentru părul deteriorat
Ingredientele de care aveți nevoie sunt cinci linguri de ulei de măsline și două ouă. Încălziți puțin uleiul de măsline, apoi amestecați-l cu ouăle bătute bine. Aplicați acest amestec pe suprafața părului și pe scalp cu o perie de vopsit. Înfășurați-vă capul cu o cască de duș sau cu o pungă de plastic și lăsați această mască pentru păr deteriorat să acționeze timp de aproximativ 20 de minute. Clătiți-vă cu apă călduță și șamponați delicat.