Raport

Greșeli de limbaj la radio și tv



Raportul asupra calității limbii române în audiovizual” prezentat, ieri, de membrii Institutului de Lingvistică și CNA, susține că pleonasmele și clișeele sunt printre cele mai întâlnite erori în exprimarea jurnaliștilor români.
Pentru realizarea raportului, au fost monitorizate șase posturi de radio și 12 posturi de televiziune , alese în funcție de audiență, acoperire națională, ponderea emisiunilor informative și de dezbatere, asumarea unui rol cultural și educativ.
La diferite posturi de televiziune, au fost înregistrate greșeli în redactarea titrărilor: „suntem membrii ai acestui grup de state” (Antena 3), „ce se întâmplă cu banii noștrii” (B1 TV), „fără a creea locuri de parcare” (B1 TV), „bineânțeles că” (B1 TV).
Au fost înregistrate și erori de pronunție, precum „ștatul de plată”, la Național TV, pe 21 noiembrie, „servici”, eroare întâlnită la Realitatea TV, TVR 2 și TVR Cultural, „vereghete”, la Acasă, „plastec”, la Radio 21.
O altă greșeală remarcată în Raport este dezacordul dintre subiect și predicat: „Traficul, vremea, ploaia i-a împiedicat deocamdată să…” (B1 TV, „Harghita și Covasna s-a situat printre…” (B1 TV), „Și se mai ducea niște dudui” (Antena 1), „mai vine din tânăra generație oameni” (Pro TV) și „moaștele sfântului Dumitru va sta aici” (Antena 3).
De asemenea, au fost remarcate folosirea incorectă a pronumelui relativ „care” – „o persoană împotriva căruia”, eroare difuzată la OTV; omiterea sufixelor „-esc” și „-ez” – „s-o copie” (KissFM) și „se bănuie” (OTV); plasarea incorectă a adverbului „mai” – „nu mai îl înjurați” (Realitatea TV), „mai ar fi povestea cu doamna blondă” (OTV).
Pleonasmele – „reprezintă un procent de până la 25 la sută” (Realitatea TV), „Bine v-am regăsit din nou…” (OTV) -, clișeele – „și la noi în țară, la nivelul zilei de mâine, vor începe ploile”(Antena 3) – și calcurile din engleză – „ei par mai confortabili cu ideea” (Antena 3) – se numără printre greșelile semantice și stilistice observate de membrii Institutului de Lingvistică.



Recomandări

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Omul de afaceri Vasile Blanari acuză acțiuni murdare și manipulatoare la adresa sa și a PSD