Greu să ne mai întoarcem la ale noastre după ceva ce nu poate fi încadrat în vreo categorie a abjecției. Se pomenește prea ușor de mafie în toate domeniile, de la economie la pariuri, dar ceea ce s-a întâmplat zilele trecute, în localitatea care amintește de un titlu de rău augur al lui Sadoveanu, depășește granița oricărei mafii de pe lumea asta. Există un cod al onoarei până și în organizațiile teroriste, dar nu și pentru monștri.
Și totuși trebuie să ne întoarcem. Am văzut jumătate din optimile Ligii Campionilor. Prima zi n-a fost deloc plicticoasă, dar a doua a luat tot caimacul. Arsenal poate împacheta încă înainte de adevărata primăvară, foarte eficient la făcutul bagajelor fiind portarul Fabianski. O centrare a scăpat-o în poartă, în schimb a prins o altă minge, una pasată de un coechipier. Colac peste pupăză, le-a și oferit-o imediat portughezilor, ca un băiat bine crescut ce se află! Interesant este că tunarii au reîncălzit ciorba Sol Campbell, fundașul jucând mai mult din experiență decât din valoare. Fabio Capello m-ar putea contrazice, convocându-l la naționala Albionului.
Dincolo, în Bavaria, Fiorentina a rezistat mai bine decât se anticipa, însă și aici au fost evenimente cu cântec. Frey a comis-o la primul gol, dar a fost „salvat” de arbitru, care apucase să fluiere penalty, convertit apoi în gol de Robben. Ceva noroc la golul egalizator, pentru care însă italienii au plătit scump la final. Steagul tușierului n-a fluturat în minutul 89, la un ofsaid macroscopic al lui Klose. Centralul Ovrebo, cel care le-a înlesnit crize de nervi lui Ballack și Drogba, n-a văzut sau n-a avut tupeu să se bage peste asistent. Ehe, dacă era Mutu, i-arăta el…
Obstacol neprevăzut și prematur pentru Real, pe traseul către finala de pe stadionul propriu. Dacă iese, sigur ia campionatul, dar cine ar semna în alb pentru asta?! Închei în ton cvasi-admirativ la adresa lui Scholes, cu a sa „fentă” transformată în gol. Încercați în mod voit așa ceva și vedeți dacă vă iese!