Duminică, pe la cântatul cocoșilor, deci când se spărgea de ziuă pe meleagurile noastre, Serena Williams își spărgea racheta de hard-ul de la US Open. De vină era propria neputință în fața unei jucătoare, Kim Clijters, de care nu-mi amintesc să fi jucat atât de bine înainte de retragerea ei temporară din tenis. Cu fiecare minge jucată mă ținea în priză, fără răgaz (lucru important având în vedere că nu mi-am pus ceasul biologic să sune cu noaptea în cap, ci am ales să rămân treaz de cu seară). Ei bine, cu Serena la serviciu și cu Kim la doi pași de victorie și de intrarea în finală, s-a întâmplat „minunea”… 15-30 și primul serviciu aut. Al doilea intră în careu, dar stupoare: greșeală de picior, ceea ce însemna punct pierdut, 15-40 și două mingi de meci pentru adversară! Ce arbitru ar fi putut da greșeală de picior, într-un asemenea moment, acasă la americancă?! Era o chinezoaică micuță, cu ochelari de elev conștiincios. Pentru ea n-au contat circumstanțele, greșeala de picior are aceeași definiție și la 0-0 și la minge de meci. Așa cum aparatul ăla piuie când e neț, tot așa a piuit și ea acum. A urmat criza de nervi a Serenei. S-a apropiat agitând amenințător racheta, în timp ce chinezoaica se făcuse mică de tot în scaun, sub șuvoiul vorbelor grele. A intervenit arbitrul de scaun, au intrat doi oficiali pe teren care le-au confruntat pe cele două, încercând să afle ce a spus Serena. Varianta chinezoaicei e de amenințare cu moartea, ceea ce Serena neagă vehement. Sigur că americanii au experiența jonglării cu vorbele, ex-prezidentul Clinton scoțând o anumită postură din sfera actelor sexuale, dar de data asta totuși amenințarea a fost mai mult o metaforă, Serena, pare-se, spunându-i „doar” că-i va băga mingea pe gât! Prin comparație, Panin (am și eu un fix, când se întâmplă să mai scriu despre alte sporturi, trebuie să aduc un pic vorba mai pe departe și despre fotbal, dat fiind numele rubricii!) e de-a dreptul penal pentru că i-a strigat unui adversar, în direct la teve, „îți iau gâtul, mă!”.
Fapt este că Serenei i s-a mai dat un punct pierdut, suficient pentru a se încheia meciul. Aici remarc atitudinea lui Kim, care n-a schițat vreun zâmbet de satisfacție pentru câștigarea meciului, n-a făcut nici măcar turul învingătorului în fața publicului, pe care l-a salutat doar printr-o fluturare lapidară de mână, în momentul în care a fost anunțată la microfon ca finalistă. O noblețe rară, o capacitate empatică neîntinată de egoism, mă înclin.
