Grenadă găsită pe un drum din Moara unde se executau lucrări de asfaltare

O grenadă de mână a fost descoperită miercuri după-amiază cu ocazia unor lucrări care se efectuau în comuna Moara. Mai exact, pe strada Nufărului, din Moara Nica, s-au executat lucrări de decapare pentru a se așterne un strat de asfalt. Cu această ocazie, constructorul a dat peste grenadă, motiv pentru care s-a sunat la 112.
La fața locului urmau să ajungă specialiști de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava pentru a ridica grenada și pentru a stabili din ce perioadă provine și dacă era funcțională. De asemenea, urma să fie verificată întreaga zonă pentru a se vedea dacă mai sunt și alte obiecte de muniție.

Recomandări

Compania de Drumuri acuză că degradările de pe șoseaua de centură a Sucevei au legătură cu lucrările efectuate recent și calitatea acestora

Au apărut gropi pe sectorul șoselei de centură Suceava reparat în acest an: „covor asfaltic turnat pe pământ de flori”

Managerul firmei, Ioan Vasile Rîpan, a transmis că a turnat ”covor asfaltic pe pământ de flori”

Probleme cu presiunea apei în Moara. Noua instalație va permite reluarea activității la parametri optimi

”Lucrările vor mai dura minimim o lună, dar fac apel la constructor pentru a urgenta totul”, a mai spus primarul Eduard Dziminschi