Un muncitor al unei societăți de construcții din municipiul Suceava a găsit o grenadă, pe strada Mirăuți. Respectivul, Ioan A., a dat peste grenada cu pricina în noaptea de duminică spre luni, în timp ce efectua lucrări pentru montarea bordurilor pe acea stradă. La fața locului au ajuns pirotehniștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava care au ridicat grenada, în vederea distrugerii ei în poligon, în condiții de siguranță. Specialiștii ISU au stabilit că grenada este una defensivă și provine din cel de-al doilea război mondial.





