Bătaie de joc

Grecii de la Mochlos, așteptați degeaba să repare gropile de pe DN 17



Până la 1 iulie firma Mochlos ar trebui să refacă porțiunile cu gropi de pe DN17
Până la 1 iulie firma Mochlos ar trebui să refacă porțiunile cu gropi de pe DN17

Reprezentanții firmei grecești Mochlos, care au lucrat la modernizarea DN 17, pe sectorul Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni, și care ar trebui să refacă porțiunile cu gropi până la 1 iulie, au fost așteptați în zadar până acum, inclusiv oficialii de la Secția de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc ridicând din umeri când sunt întrebați cum se va rezolva această problemă.
Florin Anechiti, șeful Secției de Drumuri Naționale Câmpulung Moldovenesc, ne-a declarat că a trimis numeroase hârtii oficiale la forurile superioare din cadrul Companiei Naționale de Drumuri Naționale, acestea ajungând mai departe la șefii firmei Mochlos, însă de la aceștia nu a venit nici un răspuns concret. Cu alte cuvinte, nimeni nu știe când și mai ales dacă firma grecească va mai reveni pentru a plomba gropile de pe drumul pe care l-a modernizat.
Reamintim că la finele anului 2011, după foarte multe amânări din partea grecilor, s-a realizat recepția finală a lucrărilor efectuate de aceștia pe DN 17, porțiunea Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni. Oficialii de la Drumuri Naționale au precizat că la recepția finală, în anexele contractului, s-au reținut sume de bani din garanție pentru ca firma grecească să revină și să refacă zonele afectate. Conform înțelegerii, firma Mochlos trebuie să refacă drumul până la 1 iulie 2012, fapt puțin probabil în momentul de față.
Toate problemele pleacă tot de la lucrările proaste prestate de firma grecească, DN 17 cedând vizibil pe numeroase porțiuni, multe din ele pe sectorul Câmpulung Moldovenesc – Iacobeni, unde asfaltarea a fost efectuată de firma grecească.
Pe de altă parte, în primăvară lucrătorii de la Secția de Drumuri au intervenit și au plombat câteva zone în care gropile creau probleme, în așteptarea grecilor care să se apuce serios de treabă. De altfel, mai ales în zona Mestecăniș – Iacobeni, porțiunile plombate sunt vizibile și des întâlnite, fapt greu de acceptat într-o țară normală, la un drum modernizat și cu lucrări recent recepționate. Dacă deocamdată problemele sunt relativ minore, întrebarea este cum va arăta acest drum peste câțiva ani și mai ales cine va răspunde pentru calitatea proastă a lucrărilor și pentru contractele ce par a fi în avantajul celor care au câștigat licitația de modernizare a DN 17.