Turism

Grecia și Israelul, destinațiile preferate de Paște

Grecia și Israelul, destinațiile preferate de Paște
Grecia și Israelul, destinațiile preferate de Paște

– Pentru un sejur de patru zile în Grecia, care oferă posibilitatea vizitării mănăstirilor de la muntele Athos, sucevenii trebuie să scoată din buzunare puțin peste 120 de euro, în timp ce un sejur de 11 nopți în Israel costă 699 de euro
Odată cu apropierea sărbătorilor de Paște, agențiile de turism din Suceava și-au diversificat oferta pentru vacanțele cu semnificații importante pentru credincioși. Astfel, sucevenii care vor să petreacă o vacanță de Paște în Grecia, care oferă posibilitatea vizitării mănăstirilor de la muntele Athos, trebuie să achite 68 de euro și 1.990.000 de lei vechi, sumă care asigură un sejur de patru nopți, cazare, transport și masă festivă de Paști. Un sejur în Israel, care oferă posibilitatea vizitării locurilor în care s-a născut, a pătimit și a înviat Iisus, costă 699 de euro de persoană. Prețul nu este foarte mare dacă ținem cont de faptul că sejurul cuprinde 11 nopți de cazare, transport cu avionul, masă, cazare, ghid local și masă festivă de Paște. Pe lângă aceste destinații cu semnificații importante pentru credincioși, agențiile de turism mai oferă posibilitatea petrecerii sărbătorilor de Paște în Turcia, Egipt, Cipru, Franța, Polonia, Tunisia sau chiar Kenya. De exemplu, un sejur de patru zile în Cipru costă 437 de euro, în timp ce un sejur în Egipt, pe o perioadă 11 zile, costă 680 de euro. Oferte deosebit de avantajoase sunt și pentru sucevenii care doresc să-și petreacă vacanța de Paște la Paris, un sejur de 11 zile costând 699 de euro. Pentru sucevenii care doresc să-și petreacă vacanța de Paște într-o destinație exotică, o agenție de turism din județ oferă posibilitatea petrecerii vacanței în Kenya, pachetul turistic având ca punct de atracție o excursie prin jungla Kenyană. Bineînțeles că o astfel de aventură, care cuprinde și vizitarea Egiptului, are un preț pe măsură, un pachet de 7 zile costând 1.699 de euro. Deși și-au prezentat oferta pentru vacanțele de Paște încă de la începutul anului, reprezentanții agențiilor de turism se așteaptă ca cei mai mulți clienți să se intereseze de acest tip de oferte în următoarele săptămâni. „După jumătatea lunii martie ne așteptăm la o creștere semnificativă a numărului de suceveni interesați de ofertele noastre, mai ales în cazul ofertelor externe, mult mai căutate în perioada sărbătorilor de Paște”, ne-a declarat Roxana Pădurariu, directorul agenției de turism Instant Travel and Tours. În condițiile în care prețurile pentru vacanțele de Paște nu s-au modificat semnificativ față de anul trecut, reprezentanții agențiilor de turism așteaptă un număr mai mare de clienți decât în anii precedenți. „Prețurile pentru vacanțele de Paște nu au crescut față de anul trecut, ci chiar au scăzut, mai ales în cazul destinațiilor interne”, a ținut să precizeze Roxana Pădurariu.
Vizite la mănăstiri și ieșiri la iarbă verde pentru sucevenii care aleg destinații interne
Nici sucevenii care doresc să-și petreacă vacanța de Paște la o pensiune din Bucovina nu au fost ignorați de agențiile de turism, ofertele de acest fel cuprinzând o multitudine de servicii de sezon. Dacă optează pentru pensiunile din zonă sucevenii au la dispoziție pachete de servicii care conțin, pe lângă masă și cazare, vizite la ateliere de încondeiat ouă, ieșiri la iarbă verde, vizite la stână, grătar și foc de tabără și excursii de vizitare a mănăstirilor din zonă. Pentru un astfel de pachet de servicii, pe o perioadă de patru zile, doritorii trebuie să achite în jur de 5.500.000 de lei vechi.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării, după o investiție de 40 de milioane de euro

Iulius Mall Suceava, transformat în cea mai mare destinație de shopping și divertisment din nordul țării

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”