Mark Gray, purtător de cuvânt CE, a declarat, pentru MEDIAFAX, întrebat despre afirmațiile lui Sebastian Lăzăroiu despre o nouă suspendare a șefului statului, că suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE este reglementată în Tratat și că el nu va comenta scenarii sau afirmații ale politicienilor.
Gray a spus că regulile privind suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE ale unei țări membre sunt prevăzute foarte clar la articolul 7 al Tratatului UE.
El a subliniat, de asemenea, că nu va face niciun comentariu privind declarațiile sau scenariile politicienilor români în această perioadă de campanie electorală.
„Regulile sunt menționate foarte clar la Articolul al Tratatului. Sunt foarte bine cunoscute și precise, eu nu voi intra acum în comentarea niciunui scenariu sau a afirmațiilor unui politician român”, a afirmat Mark Gray, întrebat despre afirmația lui Lăzăroiu.
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu susține, într-un interviu pentru Realitatea.net, că dacă președintele Traian Băsescu va fi suspendat din nou, atunci nu crede că SUA va mai menține Parteneriatul Strategic cu România, iar UE ne va suspenda dreptul de vot, ceea ce este o catastrofă.
„Eu cred că dacă se mai produce o suspendare și nu exagerez, pentru că știu care e atmosfera la Bruxelles și la Washington, și o știu și cei din USL, eu nu cred că SUA va mai menține Parteneriatul Strategic . În ziua în care Parlamentul îl suspendă pe președinte, e probabil ca SUA să aibă o poziție foarte tranșantă în privința Parteneriatului strategic, iar Uniunea Europeană, foarte probabil, ne va suspenda dreptul de vot, ceea ce o catastrofă, practic ești scos în momentul ăla din UE. Teoretic ești acolo, dar nu mai contezi când nu ai drept de vot. Eu aș putea să bag mâna în foc că asta se va întâmpla în ziua în care Parlamentul ar mai face o nouă suspendare. După-aia, Dumnezeu cu mila, suntem o țară din Asia, nu mai suntem o țară europeană, nici nu îmi mai dau seama ce miză ar avea președintele sau alți lideri politici care mai rămân responsabili”, afirmă Sebastian Lăzăroiu într-un interviu pentru Realitatea.net.
Lăzăroiu menționează însă că nu crede că va avea loc o nouă suspendare.
Articolul 7 din Tratatul UE menționează posibilitatea unei decizii de suspendare de către Consiliul European, la propunerea unei treimi din statele membre ori a Comisiei Europene și cu aprobarea Parlamentului European, a drepturilor de vot în Consiliu pentru un stat care încalcă valorile fundamentale ale UE prevăzute la Articolului 2 ale Tratatului, printre acestea fiind menționat și „statul de drept”.
„Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane, libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare, toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați”, se menționează la Articolul 2 al Tratatului UE.