Inundații

Gravidă în travaliu, scoasă dintre ape de pompieri și ambulanțieri



– Echipele de intervenție de la Vatra Dornei s-au chinuit aproximativ patru ore să ajungă la locuința inundată a unei gravide în travaliu și să o ducă la mașina de ambulanță cu barca
Intervenție în forță a cadrelor de la Substația de Ambulanță Vatra Dornei și a pompierilor, joi noapte, în localitatea Teșna, comuna Coșna, situată la câțiva zeci de kilometri de municipiu. Aproximativ 4 ore, echipa de intervenție a încercat să ajungă la o locuință inundată, pentru a prelua și transporta la Spitalul Municipal Vatra Dornei o tânără gravidă, care era în travaliu. În jurul orelor 22, s-a primit un apel de urgență din localitatea respectivă, o tânără de 20 de ani, însărcinată, necesitând îngrijiri medicale și transportarea la spital deoarece intrase în travaliu.
Pe la orele 22,30, un echipaj al Substației de Ambulanță Vatra Dornei a ajuns în localitatea Teșna, numai că din cauza ploilor torențiale căzute în cursul zilei de joi localitatea fusese afectată de inundații. Mașina de ambulanță nu a putut ajunge până la casa gravidei apa fiind de peste 1,5 metri. „Când s-a ajuns la solicitare, apa avea peste 1,5 metri și acoperise și gardurile oamenilor, nu se putea trece cu mașina. Joi, spre seară, a plouat torențial în zonă și a căzut și grindina și a plouat și miercuri, așa că s-a adunat apă”, ne-a declarat un cadru sanitar de la substația Vatra Dornei.
Cum femeia intrase în travaliu și necesita transportarea la spital, echipajul de pe ambulanță a chemat pompierii în ajutor, prin telefon. Aceștia au ajuns prompt la fața locului, dar s-au luptat cu apele și s-au chinuit să scoată femeia din gospodărie până pe la orele 2,00. Au reușit să facă asta, în cele din urmă, cu o barcă pneumatică. Tânăra de 20 de ani, care se află la a doua sarcină a fost preluată de către ambulanțieri, consultată și dusă la spitalul din Vatra Dornei.
Pacienta era în stare bună și a născut în aceeași noapte la spital.
Directorul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, doctor Daniel Martiniuc, ne-a declarat că personalul serviciului trebuie să facă față destul de des capriciilor naturii. Mai ales intervențiile pe timp de iarnă, în perioade când se înregistrează căderi masive de zăpadă, sunt dificile. La condițiile meteo se adaugă relieful, de multe ori în zonele de munte ambulanțele neputând ajunge până la casa bolnavului. Daniel Martiniuc povestește că în localitățile cu teren accidentat, pacientul este coborât de pe munte sau deal cu ajutorul unui coș împletit, în care este pus sau cu căruța. Sunt cazuri în care ambulanțierii merg kilometri întregi pe jos, cu targa în mâini, pentru a prelua pacienți vârstnici și singuri.



Recomandări

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2025

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2025
Moaștele Sfântului Ioan cel Nou vor călători în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților în zilele de 21 și 22 octombrie 2025

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava
Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava