Gratuități pentru controlori

La meciurile marilor echipe de fotbal, pînă și președinții de cluburi își plătesc biletul. Este, dacă vreți, o conduită pretinsă de bunul simț. Prin aceasta, spectatorii sunt invitați ferm la corectitudine. Cum să-ți vină să sari gardul legii, cînd pînă și șeful ăl mare îmbracă fracul impecabil al corectitudinii?
De fapt, nici n-ar trebui să ne mirăm. Să ne gîndim că și inginerul din uzina de automobile dă bani pe mașină. Dacă vrea una, n-o capătă pe gratis. Iar dacă vreun specialist din vreo fabrică de nave spațiale vrea să aibă în ogradă o rachetă, ca să se dea cu ea mare la femei, trebuie să umble și el la chimir.
La fel, dacă e să generalizăm, nici ziariștii nu capătă jurnalele pe degeaba. Iar scriitorii sunt și ei nevoiți să-și cumpere cărțile care îi interesează.
Așa stînd lucrurile, nu pot fi decît mirat că acei rudimentari controlori ai transportului în comun au gratuitate pe toate mijloacele. Firesc ar fi ca domniile lor să beneficieze de transport de pleașcă doar atunci cînd sunt în exercițiul funcțiunii, mai exact cînd rup biletele și uneori oasele călătorilor. |n afara programului de lucru, acești salariați ar trebui să-și cumpere biletul, ca orice cetățeni cinstiți.
Să presupunem că un controlor, pe nume Haralambie, vrea, în timpul liber, să o viziteze pe cetățeana Suzana, cu care s-a dat în dragoste și, în acest scop, se suie în tramvaiul trei sau treisprezece. Pentru ce să-i plătim noi transportul controlorului îndrăgostit Haralambie?
Dar dacă un alt controlor, pe nume Temistocle, vrea duminica să-și înmoaie formele sculpturale în apa unui lac de agrement și, pentru asta, folosește ca unealtă de locomoție autobuzul? De ce să-i plătim noi transportul controlorului sculptural Temistocle?
Ori dacă alt controlor, ce răspunde la apelativul Sofocle, s-a molipsit (de pe la ștrand ori de la vreo conservă expirată) de o angoasă existențialistă și, drept consecință, vrea ca o zi întreagă să nu mai coboare din troleibuz. De ce să-i suportăm noi plimbările controlorului angoasat Sofocle?
Dar dacă pe însuși directorul transportului în comun l-ar înțepa, cu trompa sa frenetică, țînțarul nostalgiei? Dacă și-ar aminti romanticele călătorii din studenție și, trei zile încheiate, nu s-ar mai da jos din tramvai? De ce să i se scoată, pe cheltuiala noastră, puricii din blana nostalgiei.?