Un ultim pas

Grațierea bătrânului condamnat la 6 luni de închisoare, la mâna premierului Tăriceanu



Grațierea bătrânului condamnat la 6 luni de închisoare, la mâna premierului Tăriceanu
Grațierea bătrânului condamnat la 6 luni de închisoare, la mâna premierului Tăriceanu

– Potrivit unui consilier al președintelui Traian Băsescu, citat de un cotidian central, Filaret Cârdei nu va ajunge din nou după gratii
– Grațierea bătrânului în vârstă de 76 de ani are toate avizele de la președinție, iar acum documentul trebuie contrasemnat de primul ministru al României
Pe punctul de a fi grațiat. Soarta lui Filaret Cârdei, bătrânul în vârstă de 76 de ani, din Bădeuți-Milișăuți, este acum în mâinile primului ministru al României, Călin Popescu Tăriceanu. După ce bărbatul i-a cerut primului om al țării, președintele Traian Băsescu, să aibă milă de el și să-l grațieze pentru a nu se mai întoarce în pușcărie, strigătul de ajutor pare să se fi auzit. Ștefan Deaconu, consilier prezidențial la Departamentul Constituțional-Legislativ, citat de un cotidian central, a precizat că actul de grațiere este în faza pașilor finali.
„Dosarul are toate avizele necesare, iar decretul de grațiere a plecat deja la contrasemnat la primul ministru. Trebuie subliniat că primul ministru are dreptul să semneze grațierea sau să respingă dosarul. Dacă va fi semnat, dosarul se va întoarce la Cotroceni, unde va fi semnat de președinte. Din punctul nostru de vedere această grațiere va fi rezolvată pozitiv până la data de 20 martie, când Filaret Cârdei ar trebui să se reîntoarcă la penitenciar. Desigur, par un pic birocratice toate aceste demersuri, dar trebuie să strângem toate datele despre persoana respectivă, să vedem dacă s-a comportat bine, trebuie să verificăm actele medicale”, a declarat Ștefan Deaconu.
– A stat deja după gratii 51 de zile
Filaret Cârdei ar trebui să se reîntoarcă în pușcărie pe 20 martie, când expiră cele trei luni de suspendare a executării pedepsei dispuse de instanțele de judecată în decembrie 2006. După ce a stat în celulă 51 de zile, în arestul IPJ Suceava și Penitenciarul Botoșani, bătrânul a suferit un preinfarct. A fost dus de urgență la Spitalul din Botoșani, după care au decis să-l transfere la Spitalul Penitenciar Jilava și apoi la Clinica de la Fundeni. Judecătoria Rădăuți a decis să întrerupă pentru trei luni executarea pedepsei, perioadă în care se speră ca bătrânul să fie grațiat.
– 6 luni de închisoare pentru că a refuzat să elibereze o suprafață de 4 ari de grădină
Filaret Cârdei a fost ridicat de acasă de polițiști pe 24 octombrie 2006 pentru a executa o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești. Mai precis, bărbatul a refuzat să elibereze o suprafață de 4 ari de teren din grădina sa pe care o pierduse în instanță în fața unui ieșean. Dacă s-ar întoarce în penitenciar, Filaret Cârdei ar mai avea de stat, teoretic, ceva mai mult de o săptămână. Având în vedere vârsta sa, bătrânul ar urma să intre în comisia de liberări condiționate, iar dacă va primi aviz favorabil va ajunge în fața unei instanțe de judecată care va decide punerea în libertate.
S-a băgat în seamă și Olărean
În ziarul central care a relatat ieri despre posibila grațiere a lui Filaret Cârdei apare și o declarație a deputatului PD de Suceava Aurel Olărean. “Mă voi deplasa la sfârșitul săptămânii în circumscripție și mă voi interesa de cazul lui, după care voi depune chiar eu un memoriu la președinte pentru grăbirea grațierii”, mărturisea Olărean în respectivul cotidian.
Grațierea lui Filaret Cârdei este doar o chestiune de imagine pe care deputatul din Rădăuți încearcă să și-o îmbunătățească. Spunem asta pentru că dacă ar fi vrut, într-adevăr să-l ajute pe septuagenar, Aurel Olărean o putea face încă din urmă cu patru luni. Cotidianul “Monitorul de Suceava” a scris despre acest caz încă din data de 1 noiembrie 2006, iar ulterior a revenit cu mai multe articole. În plus, și televiziunile centrale au prezentat în repetate rânduri situația lui Filaret Cârdei, numai că deputatul democrat nu a catadicsit vreun moment să se ofere pentru a-l ajuta pe Filaret Cârdei.



Recomandări

Bărbat condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare pentru tentativă de omor: a călcat cu mașina un băiat de 16 ani

Bărbat condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare după ce l-a urmărit și lovit cu mașina pe fratele său, iar pe fiul acestuia l-a călcat