Grăsuneii de azi, bolnavii de mâine



Grăsuneii de azi, bolnavii de mâine
Grăsuneii de azi, bolnavii de mâine

Adolescenți supraponderali de azi vor fi obezii de mâine. Cel puțin așa se va întâmpla în 40 la sută dintre cazuri, după cum reiese dintr-un studiu dat publicității de revista New England Journal of Medicine.
În opinia specialiștilor, cei mai mulți dintre adolescenții cu probleme de greutate, odată ajunși la maturitate vor avea probleme cardiace. Cu ajutorul unei simulări făcute pe computer, oamenii de știință au pus la punct un scenariu pentru următorii 15 ani. Datele de plecare ale stimulării au fost numărul de adolescenți supraponderali din școlile americane, indicele de masă corporală al acestora, modul de alimentare și activitatea fizică prestată. Programul de stimulare a fost proiectat astfel încât să ia în considerare principalii factori de risc pentru maladiile coronariene (tutunul, hipercolesterolemia, diabetul, hipertensiunea). După ce au demarat simularea, oamenii de știință au constat că rezultatele acesteia sunt cel puțin îngrijorătoare: cei mai mulți dintre adolescenții supraponderali riscă să ajungă la maturitate cu diferite patologii.