Grapini: România pierde exporturi de 1 miliard de euro pentru că nu are suficiente cusătoare și țesătoare. Avem cereri, dar nu avem oameni

Multe românce consideră că este rușinos să lucreze ca țesătoare sau cusătoare, iar deficitul de personal rezultat în acest sector face ca România să piardă anual contracte de export de textile de 1 miliard de euro, a declarat agenției MEDIAFAX ministrul Maria Grapini.”Din păcate începem să pierdem cusătoarele și țesătoarele, pentru că ies la pensie și altele în loc nu se mai angajează, considerând că a fi cusătoare este ceva rușinos. Se pierd contracte foarte multe, avem solicitări de contracte de confecții, de la confecții de copii până la confecții de textile de casă, lenjerii de pat, și se refuză de către firme pentru că nu au oameni. Știu sigur și companii din Timișoara sau din grupul de companii ale mele care au respins foarte multe contracte din lipsă de oameni”, a spus Grapini, care a înființat și condus mai multe afaceri în domeniul textil.Practic, nu mai sunt femei care să coasă, afirmă ministrul delegat pentru IMM, Mediu de Afaceri și Turism.Meseria de cusător, spune ea, este extrem de delicată și necesită calități pur și simplu native. Le și capeți cu timpul, dar este o meserie obositoare. „Amândouă meseriile, de cusătoare sau țesătoare, sunt pe cale de dispariție, nu se mai angajează, nu se mai duc la școală, ca să fie țesătoare”, a continuat Grapini.Dacă în anul 1990 lucrau în industria textilă aproape un milion de oameni, acum mai sunt circa 200.000 de angajați.”Industria exportă în jur de 5 miliarde de euro pe an. Scăderea personalului în industrie a fost determinată și de retehnologizare, dar tot există deficit de personal. La aceste aproape 5 miliarde de euro export, România cu siguranță ar mai putea adăuga încă 1 miliard de euro dacă ar avea oameni”, estimează ministrul.Maria Grapini crede că este nevoie în piață de minim 100.000 de oameni pregătiți pe toate nivelurile, de la cusătoare, țesătoare, vopsitori, lăcătuș care întreține mașina, până la tehnician și inginer textilist.Exporturile totale de bunuri al României au fost de 45 de miliarde de euro în 2012 și de 41,2 miliarde de euro după primele zece luni din 2013.

Recomandări

Ucrainenii care au cumpărat de la austrieci fosta fabrică Schweighoffer din Siret vor să angajeze cel puțin 200 de localnici

Deputatul AUR Florin Pușcașu atrage atenția că investitorii pleacă din România ca urmare a măsurilor luate de premierul Ilie Bolojan

Cockteil…cu amor, umor și poezie. România, de ieri, de azi…(1)

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datoriei externe a României

Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României
Deputata AUR Veronica Grosu îi cere premierului Bolojan să ia măsuri urgente pentru reducerea datorii externe a României