„Bogdana”, ediția a II-a

Grafică și fotografie la Rădăuți

Grafică și fotografie la Rădăuți
Grafică și fotografie la Rădăuți

Cea de-a doua ediție a Taberei de grafică și artă fotografică „Bogdana” a debutat vineri, la Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț” din Rădăuți, cu vernisajul expoziției cu genericul „Din lirica eminesciană” a graficianului sucevean Mihai Pînzaru PIM (foto). Organizată în acest week-end de către Primăria Rădăuți împreună cu Casa de Creație a Academiei Române – Filiala Iași din Gălănești, tabăra, în care PIM, ca singur grafician, are statutul unui invitat special (ca și la ediția anterioară), își propune să selecteze cele mai bune fotografii realizate de cei circa 30 de fotografi (profesioniști și amatori) înscriși la cele două secțiuni, „Anotimpuri în Bucovina” (3 lucrări, peisaj-portret) și temă liberă (2 lucrări). Juriul urmează să selecteze un număr 60 de fotografii care vor fi prezentate publicului în expoziția care va fi organizată la data de 28 noiembrie cu prilejul sărbătoririi Săptămânii Bucovinei, când va fi lansată și cartea „Rădăuți în mărturiile vremurilor”, semnată de scriitorul Ion Drăgușanul. Între două evenimente de amploare (cea de-a XV-a ediție a Salonului Internațional de Carte Românească de la Iași, care s-a desfășurat în zilele de 9-11 octombrie a.c. la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, și cea de-a XVII-a ediție a Salonului Național de Grafică Umoristică de la Suceava, care va avea loc în ultima săptămână a lunii octombrie) Mihai Pînzaru PIM este prezent pe simezele rădăuțene cu expoziția pentru care la Iași (unde a avut o dublă participare, atât cu o colecție de grafică personală, cât și cu cea a membrilor Clubului Umoriștilor Bucovineni) a primit „Premiul pentru grafică de carte”. Mărturisindu-și „starea specială” prilejuită de participarea la această tabără (care anul trecut s-a finalizat cu o expoziție în care grafica și fotografia artistică s-au îmbinat într-o formulă inedită, în care PIM a creionat portrete de fotografi iar aceștia l-au surprins în diverse ipostaze) graficianul sucevean a venit cu o propunere primită cu interes de participanți, și anume instituirea, începând cu ediția din anul următor a Salonului de Umor de la Suceava, a unei secțiuni de fotografie satirică.

Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra