Secvențe de istorie moldavă

Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița

Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița
Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița

La manifestările care s-au desfășurat în aceste zile sub genericul „Sucevița 400 sub semnul Movileștilor”, la deschiderea lucrărilor Simpozionului Internațional „Ieremia Movilă. Domnul – Familia – Epoca” organizat la Mănăstirea Sucevița (simpozion la care, pe parcursul a trei zile, au fost prezentate o serie de comunicări susținute de personalități ale vieții culturale românești precum și de invitați din străinătate), în sala de festivități a sfântului lăcaș, dominată de tabloul de mari dimensiuni al lui Petru Movilă (ierarhul născut la Suceava în anul 1596 ca fiu al voievodului Țării Moldovei, Simion Movilă, ajuns mitropolit al Kievului și Haliciului și canonizat de Biserica Ortodoxă Ucraineană în anul 1996 și de Biserica Ortodoxă Română în 2002, pomenit în calendarul ortodox român la 22 decembrie, „ziua trecerii sale la Domnul” în anul 1646) artista plastică brăileană Constanța Abălașei-Donosă și-a făcut din nou marcată prezența în perimetrul bucovinean cu o expoziție de grafică dedicată acestui eveniment. Cele 26 de lucrări executate în tuș cu penița (realizate în mai puțin de 3 săptămâni, după o serie de schițe anterioare și după imaginile fotografice pe care le-a primit din partea mănăstirii pe un CD) prezintă imagini din exteriorul și din interiorul mănăstirii, detalii arhitectonice, pietre tombale și acoperământuri de mormânt, imagini grafice din interiorul bisericii din cimitirul mănăstirii sau de la schitul de pe Dealul Furcii. Constanța Abălașei-Donosă, care de câțiva ani „caligrafiază” în lucrările sale secvențe de istorie moldavă (în anul în care s-au împlinit cinci veacuri de la trecerea în veșnicie a Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a fost singura plasticiană care a deschis la Suceava o expoziție tematică închinată momentului comemorativ semimilenar, grafică în peniță care, sub titlul „Ctitorii moldave ale Sfântului Ștefan cel Mare și Sfânt și ale urmașilor săi”, au fost reproduse, prin grija Editurii Episcopiei Dunării de Jos, într-un album tipărit cu binecuvântarea P.S. dr. Casian Crăciun, și care, cu acordul autoarei, au ilustrat apoi numărul dublu, iulie-decembrie 2004, al revistei „Țara Fagilor”, care apare sub egida Filialei Suceava a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina) revine tot mai des în acest nord de țară, de care o leagă atât originea paternă, anii adolescenței, precum și afecțiunea purtată maestrului său, regretatul pictor Vespasian Lungu, născut în Costișa noastră bucovineană. Constanța Abălașei-Donosă, care anul trecut a venit la Muzeul de Istorie din Suceava cu o expoziție intitulată „Omagiu lui Enescu” (48 de lucrări grupate pe două segmente, o suită de acuarele cu subiect floral, ca un omagiu adus muzicianului căruia UNESCO i-a închinat anul cultural 2005, și un set de imagini grafice realizate în tuș cu peniță, portrete, peisaje, imobile reprezentative și scene care reconstituiau biografia compozitorului) va reveni la toamnă cu o nouă expoziție dedicată de data aceasta lui Nicolae Labiș.

Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița
Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița
Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița
Grafică de Constanța Abălașei-Donosă la manifestările de la Sucevița

Recomandări

Expoziția „Arta ca mărturisire și destin” de la Câmpulung Moldovenesc, un regal al creației purtând semnătura Radu Bercea