Ieșind din zonele ascunse sau greu accesibile ale urbei, în care au apărut și au proliferat inițial, semnele grafice, inscripțiile și jocurile de linii și culoare de pe suprafețele murale exterioare, cunoscute cu termenul generic de graffiti, au înaintat treptat și s-au insinuat până în spațiul public central al Sucevei. Ca formă de comunicare vizuală stradală, ca mod extravagant și neconvențional de exprimare pseudo-artistică și ca manifestare libertină, care nesocotește regulile de conviețuire socială civilizată, genul acesta de însemnare (de regulă) parietală (pentru că, dacă evoluează ca în alte zone, va afecta, cu timpul, tot evantaiul urban de suprafețe aflate la îndemâna haiducilor vizuali, de la vitrine, panouri de afișaj, bancomate, caroserii auto, vagoane de tren…) îi irită pe cei mai mulți dintre cetățenii orașului, în timp ce alții sunt indulgenți sau nepăsători.
– O practică extensivă care găsește, pe zi ce trece, noi aderenți
Dacă semnăturile stilizate (tag-urile, cum le spun autorii lor în vocabularul argotic al writter-ilor) sunt în stare să aprindă nervii proprietarilor imobilelor pe pereții cărora au apărut peste noapte, ca niște răni ale zugrăvelii, imaginile grafice mai elaborate (nu cele realizate fugar și nesigur, oricum oriunde și…cu orice), care au o vizibilă componentă estetică și nu agresează violent fațada sau zidul curat al unui edificiu, ci colorează și scot din cenușiul tern un perete dosnic sau degradat, încep să fie acceptate de public. O ghenă sordidă de bloc, mascată de un perete murdar, și-a schimbat cu totul înfățișarea printr-un graffiti color, trasat fără șovăire (str. 6 Noiembrie, bloc T6, nr. 37). Un buncăr de gunoi, un perete de bloc neîngrijit (Aleea Jupiter, bloc 129) sau un zid de hală industrială neigienizat de decenii sunt scoase din cenușiul anost, printr-un act de frondă adolescentină, și devin vii și vizibile. Având un oarecare germene de exhibiționism, acest mod de însemnare parietală, executat de tineri rebeli stimulați de adrenalină, pare a fi o practică extensivă, care găsește, pe zi ce trece, noi aderenți. De la puștii cu nelipsitul rucsac în spinare, care se strecoară pe după ziduri pentru a-și însemna traseul cu marker-ul sau cu creta, la adolescenții liceeni, care mânuiesc cu dexteritate spray-uri colorate, toți încearcă să-și semnaleze prezența printr-o semnătură cât mai „ușchită”, să ne spună mai mult sau mai puțin explicit ceva, sau să-i dea orașului cu tifla.
– Pro sau contra?
Cei care sunt pro graffiti și acceptă această manieră de exprimare, care apreciază explozia de culoare și aplaudă fronda gestului, spun că preferă să vadă aceste descătușate expresii multicolore pe zidurile clădirilor, decât petele de igrasie și coșcoveala râioasă a tencuielii. Unii spun că aceste însemnări cromatice, care la origine au o semnificație contestatar-protestatară și modifică aspectul spațiului public urban, vor fi, cu timpul, la fel de ușor trecute cu vederea ca vechile lozinci și reclame comuniste de genul „Trăiască PCR!” sau „Nici o masă fără pește oceanic”, care se aflau peste tot, dar nu mai erau privite de nimeni. Alții merg chiar mai departe, sugerând că graffiti-urile de dimensiuni mari (piece, în limbajul argotic al graffer-ilor) ar putea înlocui oricând cu succes mozaicurile proletcultiste care decorează pereții exteriori ai unor imobile publice. Cei care sunt împotrivă, care nu agreează această eliberare spontană, juvenilă și extravagantă de semne și culori, fie din motive de generație, fie din motivații pedagogice sau dintr-o vigilentă grijă față de aspectul urban, consideră că graffiti-ul nu este de esență creativă, ci este doar o izbucnire, un exces de incontrolabilă exteriorizare, un gest primitiv pornit dintr-o inexplicabilă dorință de maculare, de pângărire a obrazului urbei.
– Un fenomen care nu mai poate fi ignorat
Toamna trecută, o inițiativă interesantă care i-a aparținut graficianului sucevean Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, a fost îmbrățișată de organizatorii celei de-a XVII-a ediții a Salonului Național de Grafică Umoristică de la Suceava și inclusă, ca un mini-concurs, în programul manifestării. Un concurs de graffiti care s-a desfășurat în spațiul care-i este caracteristic, în stradă, în fața Muzeului de Istorie, dar nu pe pereții clădirii, ci pe suprafața creată prin alăturarea câtorva panouri de rigips. Un concurs deschis tuturor celor care se exersează, de regulă ilegal și subversiv, în acest gen de pseudo-artă stradală, un test la care s-au încumetat să participe câțiva liceeni, elevi la Liceul de Artă „Ciprian Porumbescu”. O manifestare așadar controlată, care s-a petrecut într-un cadru organizat, care face ca acest act de exprimare să fie acceptat în sfera artistică, să nu mai fie privit ca o formă de vandalism stradal, ca un fenomen subcultural infracțional. Ideea nu poate fi decât binevenită pentru că astfel pot fi identificați și selectați grafferi cu instrucție plastică, de experiența cărora comunitatea urbană poate uza în mod constructiv. N-ar fi o noutate, pentru că, în alte orașe, formula de decorare a unor perimetre urbane cu graffiti a fost aplicată la solicitarea municipalității, care le-a pus la dispoziție graffer-ilor toate materialele necesare. Incinte sordide, perimetre cu garduri zidite (de fabrici, stadioane, pasaje subterane, piloni de poduri, panouri de mascare a unor zone aflate în construcție…) și-au subliniat într-un mod decorativ identitatea. Evident, într-o formulă civilizată, fără texte și mesaje obscene, în care graffer-ii au conlucrat în echipă și chiar și-au înlănțuit armonic lucrările. E totodată și un mod de a-i determina pe acești haiduci cu spray-uri să nu mai acționeze subversiv, să renunțe la guerrilla stradală, să nu mai atace suprafețele parietale spre a stârni nemulțumirea proprietarilor sau a celor care se consideră agresați vizual. Graffiti este un fenomen amplificat de urbanizare, care nu mai poate fi ignorat și nu poate fi oprit, dar care, dacă intră în atenția edililor, poate fi, prin soluții inteligente, oarecum îngrădit și controlat.
