Grădinițe și locuri de joacă pentru copiii sucevenilor



În ultimii trei ani, Primăria Suceava a acordat o atenție deosebită învățământului, atât preșcolar, cât și celui școlar. Dacă în ceea ce privește învățământul școlar, Suceava este într-o stare de normalitate, în sensul că avem capacități suficiente, iar la anumite școli numărul elevilor este în scădere față de anii precedenți, un lucru evident, încă de la începutul anului școlar 2007-2008, este numărul insuficient de unități pentru preșcolari. Din păcate, acest lucru se poate observa și la nivel național.
În vederea remedierii acestei situații, Primăria Suceava a amenajat o grădiniță nouă, cu 225 de locuri, pe strada Tineretului, în cartierul Burdujeni, dar și o grădiniță mai mică, cu o capacitate de numai două săli de clasă, în cadrul Școlii nr.6, din Burdujeni Sat.
Am reabilitat complet unele grădinițe, precum Grădinița Gulliver, din cartierul George Enescu, cu o investiție de peste 7 miliarde de lei vechi. Intenționăm să corectăm lipsa de locuri în grădinițe și să ținem seama, în primul rând, de solicitările pentru locuri în grădinițe cu program prelungit.
Am propus Inspectoratului Școlar Județean realizarea a două grădinițe noi în municipiul Suceava, mai ales că există fonduri, în acest sens, alocate de Ministerul Educației.
Una dintre aceste grădinițe va fi pe strada Privighetorii, în cartierul ANL din Burdujeni. Este un cartier nou, cu foarte mulți copii mici, iar în zonă există o singură grădiniță, cu un număr insuficient de locuri.
A doua grădiniță va fi amenajată în Școala nr.6 din Burdujeni Sat, unde sunt mutate doar două săli pentru preșcolari, după ce clădirea vechii grădinițe a fost retrocedată.
În ședința de Consiliu Local, de la sfârșitul lunii ianuarie, vom solicita un aviz de principiu în vederea începerii negocierilor pentru achiziționarea clădirii în care a funcționat Piața Obcini, pentru a o transforma în grădiniță. Piața Obcini a devenit nefuncțională din cauza schimbării mentalității cumpărătorilor, care preferă supermarket-urile din zonă.
Dacă vorbim de copii, Primăria Suceava intenționează să le ofere și locuri de joacă decente. În acest sens, s-au depus deja niște eforturi prin amenajarea unui loc de joacă modern în Parcul Areni, precum și cele trei locuri de joacă montate de societatea Rosal, în cartierele Burdujeni, Obcini și George Enescu.
Cu toate acestea, starea locurilor de joacă din Suceava lasă mult de dorit. Sunt locuri de joacă amenajate cu tehnologii vechi, din piese metalice care au devenit periculoase și care sunt la limita autorizării de către ISCIR.
Ne-am propus să reabilităm toate cele 74 de locuri de joacă din Suceava, lucrare pentru care vom cuprinde în bugetul pentru 2008 suma necesară unui studiu de fezabilitate și a unui proiect. Prin aceste modernizări, sperăm să putem oferi locuri de joacă și de recreare pentru copii și, de ce nu, să dăm o notă de civilizație și de înfrumusețare municipiului Suceava.