Săptămâna trecută, Grădinița „Țăndărică” a aniversat șapte ani de funcționare în noua locație din Burdujeni. Cei 320 de copii au marcat prin cântec, dans și voie bună ziua grădiniței.
Cu acest prilej s-au evidențiat performanțele grădiniței la festivaluri și competiții culturale și artistice și s-au lansat proiectele educaționale care se vor derula în anul școlar 2012-2013: “Eco-Școala”, “Patrula Eco”, “Să învățăm despre pădure”, “Să citim pentru mileniul III”, “Kalokagathia”, “Sunt micuț, dar cresc eu mare – cu apă, vitamine și mișcare”, “Noile educații – De tine, copile, îmi pasă”.
Atmosfera a fost întreținută de un clovn, care a smuls multe zâmbete și ropote de aplauze atât de la copii, cât și de la ceilalți invitați, reprezentanți ai autorităților locale și ai unor instituții partenere (Alexandria Librării, Shopping City, Organizația „Salvați Copiii”), reprezentanți ai mass-media locală și foarte mulți părinți ai preșcolarilor.
Momentul culminant al acțiunii a fost lansarea baloanelor și arborarea steagului grădiniței – element important care, pe lângă nume, imn, siglă și ecuson, personalizează grădinița în peisajul instituțiilor preșcolare.
Această activitate a fost inclusă în proiectul județean „Zilele grădiniței – Zilele porților deschise”, inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și s-a derulat în Grădinița „Țăndărică” în perioada 15 – 19 octombrie, având drept scop, pe lângă prezentarea performanțelor și a calității educației, promovarea imaginii grădiniței în comunitate și reprezentând o modalitate de marketing educațional.