Grădinița „La Piticul Vesel” a organizat Festivalul Caritabil de Toamnă

Grădinița „La Piticul Vesel” a organizat, ieri, Festivalul Caritabil de Toamnă, eveniment inițiat pentru susținerea unui caz umanitar din cadrul comunității. Evenimentul a avut o tematică de toamnă, unde atât copiii, cât și părinții au avut parte de multe activități distractive și bucate alese.
Evenimentul a avut ca scop principal sprijinirea familiei Turcu din Mitocu Dragomirnei. Familia trece printr-o perioadă dificilă acum, în prag de iarnă. Cadrele didactice, împreună cu părinții, au decis să vină în sprijinul acestora organizând evenimentul cu scop caritabil.
Copiii, alături de părinți și cadre didactice, au petrecut împreună odupă-amiază distractivă în cadrul grădiniței, unde au desfășurat diferite jocuri specifice anotimpului, precum: bowling cu dovleci, mușcatul mărului de pe ață, golf și multe alte activități distractive. Aceștia au avut ocazia și de a gusta din preparate culinare cu ingrediente de sezon. Distracția și voia bună nu au lipsit din programul zilei, iar sumele obținute în cadrul acestui eveniment urmează să ajungă la familia Turcu.
Cadrele didactice și personalul implicat transmit mulțumiri tuturor celor care au ajutat în această campanie umanitara, în urma căreia au reușit să ajute familia Turcu.

Recomandări

Balul caritabil al Colegiului „P. Rareș” aduce bucurie copiilor centrului „Pr. Mihai Negrea” Dorna

,,Dulce Crăciun Fest” – gusturi internaționale și generozitate la Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod”

Concertul caritabil de colinde „Mărire întru cele-nalte”, ediția a V-a, organizat de ASCOR Suceava

Atelier de Crăciun părinte–copil la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni. Decorațiuni de Crăciun – conectare, colaborare și bucuria de a crea împreună