– La această grădiniță copiii pot veni nu doar în zilele lucrătoare, ci și în week-end, și beneficiază de același program educativ ca și cel din timpul săptămânii
– Taxa pentru o zi de grădiniță în week-end este de 25 de euro
Neobișnuit la Suceava. Program de grădiniță „Home Alone”, dedicat părinților ocupați și copiilor prea mici ca să stea singuri acasă. Acest lucru îl oferă, în premieră la Suceava, Grădinița „Pinocchio”. La această grădiniță copiii pot veni nu doar în zilele lucrătoare, ci și în week-end, și beneficiază de același program educativ ca și cel din timpul săptămânii, de cazare și trei mese pe zi, și, mai mult decât atât, dacă părinții sunt plecați din localitate sau nu au posibilitatea să îi ia acasă în aceeași zi, copiii pot rămâne la grădiniță și peste noapte. Numărul maxim de zile pe care îl pot petrece copiii la grădiniță, prin programul de week-end, este de trei zile. Directorul Grădiniței „Pinocchio”, Leonard Olariu, a declarat că „tariful pentru o zi de cazare și masă, în pensiune completă, dar și de activități educaționale, în cadrul programului de week-end, este de 25 de euro, iar părinții care doresc să-și lase copiii la acest program trebuie să anunțe cu minim două zile înainte”. Trebuie precizat că acest program de week-end este deschis tuturor copiilor, indiferent dacă frecventează Grădinița „Pinocchio” sau nu. Un alt program inedit pus la dispoziție de Grădinița „Pinocchio” este „Grădinița de Sărbători”. Este o facilitate de care se pot bucura părinții care pe perioada sărbătorilor de iarnă sunt plecați din localitate și nu au în supravegherea cui să-și lase copiii. Grădinița oferă copiilor, în această perioadă, cazare între 3 și 30 de zile, timp în care cei mici beneficiază și de masă, educație, activități și ambient specific sărbătorilor de iarnă. Totul, pentru 25 de euro pe zi, tarif care include cazare, pensiune completă, trei mese pe zi și două gustări. Tot în premieră la Suceava, Grădinița „Pinocchio” oferă un program special pentru elevi. Mai exact, orice copil de clasa întâi sau a doua, după ore, poate veni la grădiniță, unde, după ce ia masa și se odihnește, are posibilitatea să-și facă și temele pentru a doua zi. Pentru a putea beneficia de acest program, părinții trebuie să plătească 15 euro pe zi, de copil. În afară de toate aceste programe suplimentare, în premieră la Suceava, Grădinița „Pinocchio” oferă copiilor preșcolari și programe obișnuite sau prelungite.
– Taxă lunară de 100 de euro
Program zilnic de la orele 8 și până la orele 19, trei mese pe zi, efectuarea activităților educative impuse de programa școlară, cursuri intensive de limba engleză, cursuri de dans, cursuri de bune maniere, toate rechizite și consumabilele asigurate de către instituția de învățământ preșcolar, cadouri cu ocazia zilelor de naștere, onomasticilor și sărbătorilor, precum și vizita medicală periodică, de toate acestea beneficiază copiii înscriși la Grădinița „Pinocchio”, în schimbul unui tarif de 100 de euro pe lună. Totodată, cu un tarif suplimentar, de 20 de euro pe lună, fiecare copil poate fi luat de acasă cu mașina, în fiecare dimineață, iar după amiază, la încheierea programului, adus înapoi la domiciliu. De asemenea, copiii de la „Pinocchio” pot beneficia de ședințele de logopedie efectuate de către specialiști, ședințe care vin în ajutorul copiilor cu dificultăți de vorbire. Costul unei ședințe este de 100 de mii de lei, și de această facilitate pot beneficia și copiii care nu sunt înscriși la această grădiniță. Așa cum am precizat, grădinița percepe în fiecare lună o taxă de 100 de euro de copil. La oricare altă grădiniță cu program prelungit, de stat, taxa lunară percepută este de 900 de mii de lei pe lună, însă trebuie precizat faptul că în acest tarif nu sunt incluse și cheltuielile pentru consumabile și rechizitele de care are nevoie preșcolarul.
În județul Suceava sunt opt grădinițe particulare
La ora actuală, în județul Suceava funcționează opt grădinițe particulare, cele mai multe dintre ele organizate în jurul anumitor culte religioase. Acestea sunt Grădinița „Samariteanul”, Grădinița Creștină Siret, Grădinița „Sf. Ioan cel Nou”, Grădinița „Sf. Ana” Câmpulung Moldovenesc, Grădinița „Veverița”, Grădinița „Filadelfia” și Grădinița „Sf. Maria” din Rădăuți. Grădinița „Pinocchio” este singura grădiniță particulară non-confesională din Suceava. Directorul instituției, Leonard Olariu a declarat că „ideea înființării unei grădinițe mi-a venit atunci când am vrut să-mi înscriu copilul la instituție de învățământ preșcolar particular, și nu am găsit nici una în Suceava”. în urmă cu trei ani s-a înființat așadar grădinița Pinocchio, iar marele avantaj oferit copiilor, este acela că instituția funcționează non-stop. „Avem program de vară, de sărbători și în vacanță, grădinița nu este închisă niciodată”, a precizat Leonard Olariu.






