Necesitate

Grădinița cu program prelungit din Ițcani poate fi finalizată, dar cu bani de la bugetul Primăriei Suceava

Grădinița de la Ițcani, cu program prelungit, din curtea Școlii Gimnaziale nr. 7

Municipalitatea suceveană vrea să aloce fonduri de la bugetul local pentru a finaliza o investiție rămasă fără finanțare, dar care este necesară populației – o grădiniță cu program prelungit.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a spus că a avut o discuție cu ministrul Educației, Ligia Deca, solicitând găsirea de soluții pentru finalizarea lucrărilor la grădinița cu program prelungit din cartierul Ițcani.
”Lucrurile sunt delicate acolo. Lucrările s-au făcut pe un credit de dezvoltare angajat de Ministerul Educației de la Consiliul Europei, credit a cărui valoare trebuie mărită acum. E nevoie și de un alt angajament, deci e cam complicat. Ca să nu pățim ca și la grădinița de la Colegiul «Mihai Eminescu», am luat decizia să alocăm de la bugetul local diferența de 350.000 de euro”, a spus edilul Sucevei.
Un prim pas în acest sens a fost făcut luni, printr-o solicitare trimisă către Ministerul Educației în care își arătă disponibilitatea de a finaliza grădinița din Ițcani din fonduri proprii.
”În ședința de Consiliul Local de joi, 8 februarie, voi propune un amendament la buget pentru alocarea celor 1,7 milioane de lei necesari finalizării grădiniței”, a adăugat primarul Ion Lungu.
La realizarea grădiniței cu program prelungit de lângă Școala Nr. 7 din Ițcani titularul de contract este Ministerul Educației, iar firma căreia i-au fost încredințate lucrările, prin licitație, a intrat în faliment, înainte de finalizarea clădirii.

Recomandări

Extinderea aeroportului din Suceava, aprobată de consilierii județeni și prognozată a fi finalizată în 3 ani

Preșcolari din 35 de grădinițe au construit din lego „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului”

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Program de formare a cadrelor didactice debutante din învățământul preșcolar și antepreșcolar din județul Suceava