Grădinița Așchiuță îi sărbătorește pe cei mici

În fiecare an, la începutul lunii decembrie, Grădinița cu Program Prelungit “Așchiuță” Suceava îi sărbătorește pe cei mici. Tradiția în această unitate de învățământ este păstrată de aproape un deceniu.
Anul acesta, la activitățile organizate de cadrele didactice, prof. Dorina Vieriu, director GPP „Așchiuță”, educ. Angelica Ignat, consilier educativ educ. Rodica Păianu, prof. Monica Stamate, s-au alăturat părinții copiilor de la Grădinița „Așchiuță”, sponsorii și alți parteneri ai grădiniței. Ca de fiecare dată, copiii sunt în centrul atenției. Sărbătoarea grădiniței vine anul acesta odată cu Moș Nicolae, cel mult iubit de cei mici.
Activitățile desfășurate au fost antrenante și interesante, lăsând pe chipurile copiilor o bucurie de neașteptat. Întâlnirea cu mascota grădiniței, Așchiuță, a deschis manifestarea spre hazul copiilor. Apoi aceștia au creat cizmulițe în care Moșul le va aduce cadourile. Și dacă tot au fost cuminți și au lucrat, rodul imaginației lor, cizmulițele pentru întâlnirea cu Moș Nicolae, a fost expus pe holurile grădiniței.
Cântarea imnului grădiniței, crearea de cântecele sau poezii care să reprezinte fiecare grupă și surprizele pe care mascota le-a făcut copiilor au creat o atmosferă de fericire și bună dispoziție. Nu au lipsit nici jocurile care au destins atmosfera.
La final, preșcolarii au cântat în așteptarea lui Moș Nicolae și au urat „La mulți ani” grădiniței lor. Bătrânul Moș nu a lăsat creativitatea și munca depusă nerăsplătite, fiecare copil găsind cizmulițele pline de dulciuri.

Grădinița Așchiuță îi sărbătorește pe cei mici
Grădinița Așchiuță îi sărbătorește pe cei mici
Grădinița Așchiuță îi sărbătorește pe cei mici
Grădinița Așchiuță îi sărbătorește pe cei mici

Recomandări

Ziua Internațională a Puzzle-ului, sărbătorită prin joc și colaborare, la Grădinița Așchiuță

„Mica Unire”, celebrată cu emoție și tradiție la Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare” din Cajvana

„Unire-n cuget și-n simțiri”, activitate dedicată Unirii Principatelor Române, la Muzeul de Istorie

Prefectul Andronachi și vicepreședintele CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului

Prefectul Andronachi și  vicepreședinte CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului