Expoziție de pictură

„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii

Expoziția "Grădinile ascunse"
Expoziția "Grădinile ascunse"

La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis, recent, expoziția de pictură cu genericul „Grădinile ascunse”, realizată de Doina Florea.
Cele 60 de lucrări, executate cu culori de acril, reunite sub titlul preluat de la scriitorul Vasile Andru, au fost expuse cu aproape un an în urmă la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, orașul în care locuiește Doina Florea, suceveancă la origine, din familia ilustrului cărturar Simion Florea Marian.
Doina Florea, care pictează de câțiva ani, și-a mărturisit crezul în fața publicului, alcătuit în mare parte din foștii săi profesori, colegi și prieteni de la Liceul „Ștefan cel Mare”, spunând: „Am constatat, la un timp de trezire, că există o nouă lumină în mine și merită să o dărui!”.
Dacă graficianul Mihai Pânzaru PIM s-a referit mai mult la autoarea lucrărilor și la „educația specială care o definește” (Doina Florea este sociolog și a lucrat în cercetarea științifică de profil, fiind autoarea unor studii, analize și strategii),
prof. univ. dr. Traian D. Stănciulescu, de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, a accentuat faptul că lucrările ei, care „vorbesc limbajul lui Dumnezeu, limbajul culorilor și al formelor”, au „o puternică funcție terapeutică” și constituie „un excepțional test pentru starea de bine a celuilalt”.
Traian D. Stănciulescu, care a remarcat „implozia și explozia culorii” și a semnalat „folosirea excepțională a auriului”, a interpretat – ca semiotician – titlurile lucrărilor, cu care a alcătuit ad-hoc un poem.
Câteva din titlurile tablourilor ar putea fi sugestive pentru cei care sunt tentați să viziteze expoziția Doinei Florea: „Raiul gândului frumos”, „Vraja mitului ascuns”, „Visul sămânței”, „Plimbare-n floare”, „Scânteieri de Sânziene”, „Picuri de vrajă și alint”, „Spirit și clocot”…
Ambientul muzical al evenimentului a fost creat de tânăra pianistă Amelia Șagău (elevă la clasa prof. Elena Andriescu), iar momentul poetic a fost susținut de Shanti Nilaya.

„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
„Grădinile ascunse” sau implozia și explozia culorii
Expoziția "Grădinile ascunse"
Expoziția "Grădinile ascunse"

Recomandări

Manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale organizate de elevi de la Salcea și preșcolari de la „Prichindel” Suceava

Recepție la terminarea lucrărilor de restaurare și conservare a patrimoniului cultural al bisericii din lemn din Mănăstioara

Preșcolari din 35 de grădinițe au construit din lego „Grădinița mea – locul bucuriei și al jocului”