Gospodărie mistuită de flăcări, în miez de noapte



O gospodărie din satul Plutonița, orașul Frasin, a fost mistuită de flăcări azi-noapte, în urma unui incendiu izbucnit de la un scurtcircuit.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava azi dimineață, în jurul orei 2.50, la fața locului fiind trimise trei autospeciale de pompieri, de la Garda de intervenție Gura Humorului, împreună cu serviciul de pompieri voluntari ai primăriei Frasin.
În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, flăcările cuprinseseră deja etajul casei, grajdului, magazia de lemne și garajul (corp comun).
Echipajele ISU Suceava au reușit să stingă incendiul în jurul orei 5:45.
„Au ars etajul casei pe o suprafață de 120 metri pătrați, adăpostul de animale, magazia de lemne și garajul pe o suprafață de 60 metri pătrați, degradându-se pereții exteriori ai locuinței”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.