Mitocu Dragomirnei

Gospodărie incendiată în toiul nopții, în timp ce proprietarul era plecat de acasă



Un puternic incendiu a distrus anexele unei gospodării din comuna Mitocu Dragomirnei
Un puternic incendiu a distrus anexele unei gospodării din comuna Mitocu Dragomirnei

Un puternic incendiu a distrus anexele unei gospodării din comuna Mitocu Dragomirnei, în timpul nopții de miercuri spre joi. Flăcările au izbucnit în jurul orei 02.30, câteva minute mai târziu fiind observate de un vecin, care a dat alarma la 112. La fața locului au ajuns în scurt timp pompierii Detașamentului Suceava, care au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea și lichidarea focului. La sosirea echipajelor flăcările afectaseră anexele gospodărești construite din lemn, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la o gospodărie învecinată. În urma incendiului au ars șura și acoperișul adăpostului de animale pe o suprafață de 100 de metri pătrați, acoperișul unei bucătării de vară pe 10 metri pătrați, circa o tonă de fân și 500 kg de paie. Flăcările au degradat pereții bucătăriei de vară, în incendiu pierind un cal.
Cercetările făcute de polițiștii Secției de Poliție Rurală Adâncata au stabilit faptul că în momentul izbucnirii incendiului proprietarul, în vârstă de 24 de ani, nu era acasă, fiind plecat cu o zi înainte, împreună cu alți oameni din comună, la cules de afine în zona Maramureșului. Din fericire nu au fost victime omenești, pompierii salvând casa și un depozit de furaje din vecinătate.
Cercetările pentru stabilirea cauzelor izbucnirii incendiului au continuat joi dimineață, când la locul producerii incendiului s-au întors echipele de specialiști ISU împreună cu polițiștii, care au stabilit în final drept cauză probabilă de izbucnire a flăcărilor folosirea intenționată a unei surse de aprindere. Polițiștii fac cercetări în cadrul unui dosar penal pentru identificarea suspecților de comitere a infracțiunii de distrugere, urmând a se face și evaluarea pagubelor produse în incendiu, în momentul în care proprietarul se va întoarce acasă.



Recomandări