Conflict în familie

Gospodărie distrusă de un incendiu, iar ginerele proprietarului e suspectul principal



Gospodăria unui bărbat din comuna Bogdănești a fost grav afectată de un puternic incendiu, provocat intenționat. Poliția a demarat o anchetă, din primele cercetări rezultând că principal suspect ar fi chiar ginerele proprietarului.
Totul s-a întâmplat luni seară, în jurul orei 22.20, când Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava a fost alertat de producerea unui incendiu la gospodăria aparținându-i lui Vasile Sopon, din localitatea amintită.
Pompieri de la Detașamentul Fălticeni, alături de voluntarii de la Serviciile pentru Situații de Urgență din Bogdănești și Râșca, au intervenit la fața locului cu patru mașini de stingere a incendiilor, focul, foarte puternic, cuprinzând toate construcțiile de pe proprietatea lui Vasile Sopon și amenințând și șase locuințe învecinate (dispuse în aceeași curte, una în apropierea alteia).
Abia aproape de ora 2.00, pompierii au reușit să lichideze întreg incendiul, însă toate imobilele proprietarului au fost afectate. Acoperișul locuinței a fost distrus pe aproximativ 120 de metri pătrați, fiind grav afectat și interiorul, de asemenea arzând și cea mai mare parte a bucătăriei de vară, a magaziei, a adăpostului de animale și a depozitului de furaje.
La o primă evaluare, pagubele se ridică la 25.000 de lei.
După ce s-a constatat că este vorba de un incendiu provocat intenționat, ancheta a fost preluată de poliție.
Din primele date de anchetă rezultă că suspect principal ar fi soțul fiicei proprietarului, care locuiește tot în zonă. Totul ar fi plecat de la o serie de conflicte mai vechi și un act de răzbunare pus la cale de incendiator, poliția adunând acum probe care să confirme această variantă.
Îngrijorător este faptul că acesta este deja al patrulea incendiu provocat de o mână criminală, în interval de doar două zile.
Din zorii zilei de duminică și până luni seară, pompierii au avut cazuri de acest gen la Frumosu, Liteni, Bănești-Fântânele și Bogdănești. Toate au fost incendii de proporții, care au lăsat pagube mari în urmă.