Flăcări cât casa

Gospodărie distrusă de la un scurtcircuit la centrala termică



Un puternic incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, de la un scurtcircuit la centrala termică a unei gospodării din comuna Șerbăuți, întregul imobil fiind cuprins de flăcări.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava cu câteva minute înaintea orei 20:00, la fața locului fiind trimise echipaje de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Siret și Detașamentul de Pompieri Rădăuți, împreună cu serviciile voluntare pentru situații de urgență ale comunelor Șerbăuți și Calafindești.
În total zeci de oameni, pompieri, voluntari, vecini, și șase autospeciale de intervenție s-au chinuit până aproape de miezul nopții să stingă flăcările și să limiteze valoarea pagubelor.
Misiunea pompierilor a fost îngreunată și de faptul că respectiva gospodărie era poziționată în formă de U, iar flăcările se propagau cu repeziciune de la o anexă la cealaltă.
Într-un comunicat al ISU Suceava se arată: „Au ars acoperișurile șurii și al grajdului, construit pe astereală din lemn, cu învelitoare din azbociment, pe o suprafață de 120 mp, pereții din lemn ai șurii, pe o suprafață de 200 mp, izolația din polistiren a acoperișului casei, pe o suprafață de 150 mp, un autoturism Dacia 1310, în proporție de 90%, circa un metru cub de lemne de foc și o tonă de cereale. S-au degradat pereții din lemn ai centralei termice, pe o suprafață de 30 mp, cazanul centralei termice, astereala acoperișului casei, pe o suprafață de 250 mp, și tavanul bucătăriei, pe o suprafață de 20 mp”.
Pompierii au reușit să salveze mare parte din casă, o anexă și au împiedicat incendiul să se extindă și la o gospodărie învecinată.



Recomandări