Sâmbătă seară

Gospodărie distrusă de flăcări, de la un trăsnet

O gospodărie din comuna Iaslovăț a fost distrusă de flăcări, sâmbătă seară, incendiul fiind provocat de un trăsnet, au anunțat ieri reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul pompierilor în jurul orei 22.30, la fața locului fiind trimise efective de la Garda de intervenție Solca, sprijinite de voluntarii serviciilor pentru situații de urgență ale comunelor Iaslovăț și Arbore.
La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră acoperișul locuinței, construit pe astereală din lemn și acoperit cu șindrilă, existând pericolul de propagare la întreaga casă și la gospodăriile aflate în imediata apropiere.
Incendiul a fost lichidat aproape de miezul nopții.
„Au ars aproximativ 45 de metri pătrați și s-au degradat alți 10 metri pătrați din acoperișul locuinței”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.

Recomandări

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure

Un bărbat de 76 de ani a făcut atac de panică după ce a văzut că munca de o viață este mistuită de flăcări