Confesiunile scriitorului IOAN PÎNZAR
După 1971, declanșând așa-zisa mică revoluție culturală, Ceaușescu a constatat că în România socialistă multilateral dezvoltată mai există și puțină corupție, „rămășiță a vechii orânduiri burgheze”. „Omul nou” era în plină formare. Peste tot se fura masiv: în industrie, în agricultură și în comerț. Furau și șefii, furau și țăranii și muncitorii. Orice: cuie, șuruburi, bucăți de fier, de lemn, sârme, scule etc. în fabrici, produse agricole la țară, iar „caimacul” îl luau cei din industria alimentară. Ei furau carne, salam, brânză, unt etc. etc., care reprezentau aur în perioada de foamete cu care s-a încheiat dictatura. Nu știu dacă secretarul general era clar informat despre hoția din avutul obștesc. Și despre specula care îi urma. Habar nu am ce ar fi făcut pentru a stopa acest fenomen. Darn nu cred că cineva îndrăznea să-i spună direct adevărul. Înaintea lui, Gheorghiu-Dej fusese dur în acest sens. Dar pe vremea lui nu fusese perioada neagră a privațiunilor din anii 1980.
Un îmblânzitor pentru dresarea individului a fost „Codul eticii și echității socialiste”, care era o operă propagandistică de bază în procesul formării noului om socialist. Dumitru Popescu-Dumnezeu era la post, iar la noi, la Suceava, veghea Ștefan Panaitiu. Presa de partid și de stat a declanșat pe timpuri o mare campanie. La Suceava, ziarul Zori Noi. Vizat, în primul rând, era „ciubucul“, o „detestabilă rămășiță burgheză”. Primii vizați, cum am mai spus, erau ospătarii, frizerii și coafezele. Medicii mai puțin. În frizerii scria pe pereți: „Ciubucul ne jignește, nu primim bacșiș“. Sigur că totul era un prilej de bancuri. Presa era însă serioasă și inchizitorială. Activiștii de partid erau gravi și combativi ca întotdeauna. Toți făceau planuri de muncă pentru combaterea ciubucului. Etica era cum era, dar ce însemna echitatea? Secretarul General explica la congrese: raportul salariilor este de 1 la 5 sau 1 la 6. Deci, dacă eu aveam 2000 de lei, un ministru nu avea mai mult de 12 mii lei. Ceaușescu era plătit pentru postul de președinte tot cu 12 mii de lei. Plicurile cu banii s-au găsit într-un fișet la vila lui. Dar el nu-i cheltuia. De locuința, mâncarea și îmbrăcămintea lui se ocupa Gospodăria de Partid, care aduna cotizațiile și veniturile din afacerile capitaliste pe care le făcea în industrie, comerț și agricultură. Activiștii PCR erau plătiți din acești bani, nu de la buget.
Dar să vedem cum legi ale economiei capitaliste erau aplicate în comunism. Fabricile produceau cantități mari de produse care nu se puteau vinde, trecute fiind pe stocuri, unul dintre punctele negre ale economiei socialiste planificate științific. Dar fabricile și ceapeurile aveau nevoie de bani și băncile comuniste împrumutau cu dobândă ca în detestatul regim capitalist. Ceapeurile își vindeau repede statului toată producția, adică era luată fără multă referire la legi și la constituție de către statul socialist pe sume simbolice, aproape pe degeaba. În acest domeniu etica și echitatea socialistă erau inexistente. Dar cum începea de fapt corupția, cuvânt nu prea folosit atunci, în plină Epocă de Aur? Epoca era, teoretic, „de aur”, dar, în fapt, corupția era practic „de aur”. Sigur că nu ca acum, în capitalism, când se aplică alte legi ale corupției, în sute de mii și milioane de dolari și euro. Atunci dolarul însemna pușcărie, așa că nu se punea problema decât în cazuri rare. Ciubucul începea cu oferirea de cadouri la diverse ocazii, de jos în sus.
(rubrică îngrijită de Angela Furtună)
