Președintele Agenției Nucleare din România, Valică Gorea, a preluat conducerea interimară a Organizației Județene a PNL Suceava. Alegerea acestuia în funcția de președinte executiv al PNL Suceava a fost făcută de membrii Biroului Permanent Județean, Gorea urmând să ocupe această funcție până la organizarea de alegeri pentru desemnarea unui președinte.
De remarcat este faptul că funcția de președinte interimar al PNL Suceava este ocupată în continuare de către deputatul PNL de Iași, Relu Fenechiu, numit după alegerile locale din acest an, însă Valică Gorea a preluat atribuțiile acestuia pe perioada campaniei electorale și a alegerilor parlamentare.
Tot în cadrul ultimei ședințe a Biroului Permanent Județean al liberalilor suceveni s-a stabilit ca liderul organizației municipale Suceava a acestui partid, Alexandru Băișanu, să ocupe funcția de director de campanie pentru alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie a.c., deținută anterior de Valică Gorea.
Potrivit unor surse din cadrul PNL Suceava, lui Alexandru Băișanu i s-ar fi propus să preia funcția de președinte executiv, acesta refuzând pe motiv că ar dori să-i lase pe vechii liberali să preia conducerea organizației județene.
„Nu ne vom face imagine lovind în alții” În calitatea sa de director de campanie al PNL Suceava, Alexandru Băișanu a precizat că liberalii suceveni nu vor promova atacuri la adresa candidaților celorlalte partide, și nici nu vor răspunde atacurilor venite din partea acestora.
„Îi vom respecta pe toți candidații în parte, și vom respecta viața lor privată. Interesul nostru este să dialogăm cu electoratul, să le aducem la cunoștință care sunt proiectele noastre și nu să purtăm un dialog steril și fără sens cu ceilalți candidați. PNL Suceava are candidați care au demonstrat de-a lungul evoluției lor atât credibilitate, cât și seriozitate, și care nu au nevoie să-și facă imagine lovind în alții”, a spus Băișanu.
Valică Gorea și Alexandru Băișanu candidează la alegerile parlamentare din toamnă, primul la Senat, în colegiul Vatra Dornei – Câmpulung Moldovenesc – Gura Humorului, iar al doilea la Camera Deputaților, în colegiul Suceava.





