Vedete

Goran Visnjic, tătic după o aventură de o noapte



Relațiile extraconjugale sunt la modă în rândul vedetelor! Cu tentații la tot pasul, bărbații, dar și femeile, spun cu ușurință „da” unei aventuri de-o noapte.
Starul din „Spitalul de urgență”, Goran Visnjic, a căzut și el pradă ispitei. „Dr. Luka Kovac” din serial și-a înșelat soția, pe Ivana Vrdoljak, cu croata Mirela Rupic. În urma unei nopți de amor cu Goran, Rupic pretinde că a rămas însărcinată și, drept urmare, actorul ar putea fi tatăl unei fetițe de patru luni.
La acuzațiile aduse, Visnjic este de acord să facă un test de paternitate și să-și asume rolul de tată, dacă va fi cazul. „Nu este un lucru de care sunt mândru. Dar sunt gata să accept consecințele faptelor mele”, a declarat Visnjic pentru revista croată Story.
„Rătăcirea” vedetei din lumea filmului s-a petrecut vara trecută, în timp ce se afla singur în vacanță. După un zbor cu avionul și niște alcool consumat, Goran nu a mai fost stăpân pe faptele sale. Când privește în urmă, nu înțelege cum s-au petrecut lucrurile. „Nu sunt adeptul înșelatului. Nu-mi vine să cred că am făcut asta”, a spus el.
Dacă testul iese pozitiv, Visnjic, în vârstă de 34 de ani, va plăti pensie alimentară, însă nu are de gând să ceară custodia copilului.
Este căsătorit de opt ani, și a adoptat un copil pe nume Tin, împreună cu soția sa, relatează People. (antena 3.ro)