Google vrea să scoată pe piață în următoarele șase luni o tabletă „de cea mai înaltă calitate” și va concura „brutal” Apple pe piața smartphone-urilor, potrivit declarațiilor președintelui executiv al companiei, Eric Schmidt, citat de Corriere della Sera.
Într-un interviu acordat ziarului italian, Schmidt observă că „problemele Europei reflectă dificultățile adaptării la o nouă realitate”.
„Cred că politicul din Italia, Europa, și într-o oarecare măsură și din SUA, nu a reușit să se concentreze pe provocările viitorului. Iau în principal decizii tactice, în pofida importanței chestiunilor: pensii, susținerea euro. Însă problema reală este cea a competitivității globale, una din care nu ne putem retrage. Să zicem că ești Italia și produci ceva grozav, însă chinezii încep să o facă mai bine decât tine – atunci nu mai ai alternativă, trebuie să schimbi ceva”, a comentat șeful Google.
În privința noii tablete, nu este clar dacă Google va organiza o campanie de marketing pe o gamă de produse la care vor participa toți partenerii hardware ai companiei sau dacă va apărea o tabletă proprie, similară sau chiar încadrată în gama de smartphone-uri Nexus, potrivit Engadget.