Google lucrează la un smartwatch, în concurență cu rivali precum Samsung sau Apple



Divizia Android a Google lucrează la un ceas inteligent, pentru a intra pe o piață vizată atât de Apple și Samsung, liderii pieței smartphone, cât și companii mai mici din sectorul IT, potrivit Financial Times.
Smartwatch-ul Google este dezvoltat de divizia Android a companiei americane.
Faptul că produsul este dezvoltat de divizia Android și nu de X Lab, responsabilă cu unele din cele mai deosebite proiecte ale companiei, înseamnă că Google ia în calcul introducerea acestuia în producția de serie mai rapid, notează portalul CNET citând Financial Times.
Google a depus în 2011 o cerere pentru un „smart watch”. Patentul menționează un ecran format din două părți și o interfață interactivă pentru utilizatori.
În ultimele săptămâni au apărut tot mai multe zvonuri că Apple va lansa un smartwatch, iar Samsung a confirmat că lucrează la un astfel de produs.
Niciuna dintre aceste companii mari nu aduce o inovație majoră, notează CNET. Până în prezent au fost prezentate foarte multe „ceasuri inteligente”, cu funcții diverse, notează portalul IT.