În cofă

Gonea cu 100 km/h prin localitate chiar dacă avea permisul suspendat

Gonea cu 100 km/h prin localitate chiar dacă avea permisul suspendat
Gonea cu 100 km/h prin localitate chiar dacă avea permisul suspendat

Un șofer aflat la volanul unui autoturism marca BMW a fost prins de polițiști în timp ce gonea cu 100 de km/h într-o zonă unde limita de viteză era de 50 km/h. S-a întâmplat duminică după-amiază, pe strada Mitocului din municipiul Suceava. După ce l-au tras pe dreapta, polițiștii de la Biroul Rutier au aflat că șoferul are 26 de ani și este din satul Călinești Cuparencu, din comuna Șerbăuți. Acesta a declarat cu seninătate că nu are permis și nu are asupra sa nici documentele mașinii. Verificările mai atente ale oamenilor legii au arătat că șoferul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar ITP-ul BMW-ului era expirat încă din aprilie 2022. Șoferul a fost testat și cu aparatul etilotest, dar s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Recomandări

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc