Goluri mari… și un mare gol

În ultimul weekend am fost martorul unor evenimente sportive pentru care adjectivul „senzaționale” este cu totul insuficient. Aș începe cu uluitoarele întâmplări de la Campionatele Mondiale de Atletism, acolo unde sunt fericit că nu am ratat nici măcar una din cursele lui Usain Bolt, cel mai spectaculos atlet de la Michael Johnson și Carl Lewis încoace, ba parcă și mai și, din moment ce la numărul de medalii de aur olimpice și mondiale se află înaintea acestora. Usain a câștigat atât de detașat la 100, 200 și 4×100 (aici, desigur, în ultimul schimb, în care a preluat ștafeta de pe locul 2, iar americanii s-au speriat așa de tare, încât au ratat schimbul, fiind apoi descalificați, deși terminaseră pe locul 2) încât mi se pare de la sine înțeles că la următoarea Olimpiadă, în aceste probe, să se concureze doar pentru locul 2, primul fiind deja adjudecat de Usain și Jamaica. A venit apoi rândul lui Valentino Rossi, „The Doctor”, care le-a prescris celorlalți un tratament halucinant pe o pistă plină de apă, adversarii terminând ba în decor, ba pe locul 4 (vorbesc de contracandidații direcți la titlul mondial în Moto GP), de pe care plecase el în cursă, demonstrându-le că înainte de motor, important e cine-l încalecă! Cu acest prilej, chiar cred că am putea să-i spunem de acum înainte „The Professor”. Tot profesor, dar de fotbal, s-a arătat a fi James Rodrigues, fabuloasele sale goluri, două la număr într-un singur meci, făcându-l candidat la „golul anului”… cu ambele! Tot un gol mare a înscris și Stanciu, prilej cu care am constatat o dată în plus că și la Națională avem… un mare gol, în sensul că ne lipsește cu desăvârșire omul pe care să contăm că înscrie sigur dacă i se ivește ocazia. Nu, Stanciu nu e convocat, și foarte bine, fiindcă pe el la Națională mi-l amintesc doar din meciul ăla de la Budapesta, când a tras de-a latul terenului cu poarta goală, de la doi metri de ea!