Golul din deplasare a devenit cam deplasat

Prosport preia pe site-ul său 50 de „inovații” (ghilimele le aparțin) pentru care s-ar fi stricat fotbalul. Este vorba despre o trecere în revistă a englezilor de la Times, cu bătaie în special spre fotbalul lor. De exemplu, mirosul de cârnați care deturnează olfactiv spectatorul de la scopul său pe stadion nu adie și prin tribunele noastre, șaormele nefiind în stare încă să facă o concurență consistență bomboanelor agricole. Bineînțeles, lista este o înșiruire împănată din belșug cu hazul de necaz sau chiar cu umorul grobian. Sunt și nume proprii pe această listă, dar facilul divertisment ascunde și niște adevăruri de necontestat. Unele elemente, cum ar fi modul de abordare al televiziunii, au schimbat o epocă, nu numai fotbalul de odinioară. Ca să nu mai vorbim de investițiile agresive. Dar această intenție îmi ridică mingea la fileu (sau, mă rog, la voleu, ca să rămân în domeniu), pentru că de ceva vreme mă frământă și pe mine o chestiune. Și anume aceea a golului marcat în deplasare. După cum bine se știe, în confruntările care pe care, desfășurate în dublă manșă, numărul golurilor înscrise în deplasare prevalează la egalitate perfectă. Această regulă, introdusă prin anii ’70, avea rolul de a stimula jocul ofensiv, adică echipa oaspete să nu se bage cu fundul în poartă, cu gândul să ia cât mai puține. Poate că și-o fi atins scopul în fotbalul acelor vremuri, dar astăzi, în fotbalul nostru ultratacticizat, reversul medaliei devine mult mai vizibil. Căci, dacă unii se străduiesc să speculeze orice pentru un gol în deplasare, ceilalți știu că n-au voie să-l primească. De multe ori gazdele, în loc să dezlănțuie o ofensivă dezinhibată, să-și dorească să înscrie fie și cu un gol mai mult decât adversarii, adoptă o tactică „la siguranță”, adică se betonează, preferând să joace la greșeala adversarului pentru un amărât de 1-0. Nu toate echipele sunt Barcelona ca să atace fără frica de a primi gol fiindcă valoarea propriilor jucători garantează 3-4-5 goluri pe teren propriu. De câte ori n-ați auzit enunțul ăsta: „important e să nu primim gol”?! Să fim sinceri, ăsta este efectul actual al acestei reguli. În loc să lași publicul prieten să te poarte spre gol, întorcându-le astfel satisfacția, te închizi în calcule meschine. Nu mi se pare drept ca unele echipe să se strecoare mai departe după 1-1 și 0-0, cum s-a întâmplat anii trecuți în fazele superioare ale Ligii Campionilor. Se nimerește un gol în deplasare, nu de puține ori în urma vreunei greșeli, poate chiar de arbitraj, prilej pentru ca apoi să se ridice baricade în bătătura proprie. Ia să fie conștienți cei în cauză că trec mai departe doar dacă ÎNVING! Cum s-ar juca oare?! Îmi amintesc de o semifinală europeană între Milan și Inter, una dintre ele, nu contează care, mergând în finală după două egaluri, dar cu gol înscris „în deplasare”. Care deplasare, că astea două, pe San Siro, sunt peste tot acasă?!