Legiunea suceveană de la FC Botoșani s-a subțiat considerabil în această vară. Dintre cei patru fotbaliști originari din Bucovina care au evoluat anul trecut pe Municipalul din județul vecin nu au mai rămas decât doi. Fundașul central Florin Plămadă a acceptat oferta nou promovatei în Liga a II-a Petrolul Ploiești, acolo unde va fi antrenat de un alt sucevean, este vorba de Leo Grozavu, în vreme ce mijlocașul Tiberiu Serediuc a ales să-și rezilieze pe cale amiabilă contractul cu formația pregătită de Costel Enache, aflându-se în tratative cu mai multe grupări pentru un eventual transfer.
În aceste condiții, doar atacantul Cătălin Golofca și mijlocașul Mihai Roman au plecat cu FC Botoșani în cantonamentul din Austria. Golofca, de altfel, a înscris golul victoriei pentru moldoveni în primul amical, disputat în compania rușilor de la Arsenal Tula, câștigat cu scorul de 2-1. Al doilea joc test din stagiul de pregătire centralizată nu s-a încheiat la fel de bine pentru botoșăneni, care au fost învinși categoric, cu 5-0, de Olympiakos Pireu. Pe 9 iulie, FC Botoșani va avea parte de un adversar la fel de tare în cel de-al treilea meci amical din Austria, urmând să dea piept cu ucrainenii de la Dinamo Kiev.