GOLDBERG

Final de stagiune la Naționalul ieșean: sală plină-ochi, torent de aplauze la finalul unei reprezentații mai puțin obișnuite începând cu titlul de pe afiș: „Goldberg show”, inexistent în lista operelor dramaturgului evreu-ungur-englez-american-austriac-german George Tabori. Aflăm acolo, însă, piesa „Variațiunile lui Goldberg”, cu premiera în 1994 la Viena. Modificarea titulaturii explică precizarea „adaptare de Anca Mănuțiu”, soția regizorului. Cum până acum n-am izbutit să intru în posesia textului „Variațiunilor” lui Tabori, bănuiesc să fie vorba despre modificările de ordin spectacular imaginate și cerute de regizor, care au necesitat re-sudarea scenelor, repoziționarea unor dialoguri și, în general, o nouă „gospodărire” a tramei. Contează rezultatul: un spectacol original, antrenant, pe alocuri șocant, plin de umor subtil, amestec de psiho-dramă și comedie, din toate punctele de vedere demn de ambițiile unui Național. De altfel, trebuie spus că scena lui Alecsandri a izbutit în ultima vreme câteva montări remarcabile, în bună parte datorate prestigioșilor regizori invitați la Iași, dar și unei trupe ce-și revelează de la o premieră la alta disponibilități apte să propună creații actoricești demne de interes datorate nu numai câtorva „vârfuri”, ci mai tuturor alcătuitorilor distribuțiilor. Se pare că ne aflăm în fața așteptatului reviriment, Naționalul fiind suspectat, până nu de mult, de o prestație lipsită de prea mare relief în peisajul teatral românesc. „Goldberg show” poate concura la titlul de spectacol al stagiunii (ieșene, deocamdată), având de partea sa câteva consistente atu-uri: mare montare (circa 30 de nume în distribuție), partituri scenice de virtuozitate și profunzime, un adevărat regal al light-design-ului (Lucian Moga, Cristian Șimon), fulgurante momente coregrafice menite să îmbogățească sensurile și să susțină trimiterile (Andreea Gavriliu), un decor simplu și sugestiv (Adrian Damian) și o muzică originală (Mihai Dobre) care participă rodnic la rotunjirea unui spectacol demn, cum spuneam, de toată aprecierea. Desigur, pare a nu-și prea avea locul într-un cotidian sucevean o cronică la un spectacol ieșean, dar o poate justifica interesul cultural al montării, precum și transpunerea scenică viguroasă și inspirată a unui text de marcată originalitate. Se utilizează formula „teatru în teatru”, imaginându-se truda unui regizor coleric ce înscenează Facerea Lumii după scenariul biblic (din care nu lipsesc momente esențiale – Facerea, Păcatul originar, Crucificarea ș.a.), în paralel cu eforturile dezordonate ale unei trupe cu ifose, cu înclinații iconoclaste și cu prea lumești preocupări descifrabile în subtextul avatarurilor repetiției. Seva: inconfundabilul umor evreiesc care pigmentează replică de replică. Umor negru câte odată (Isus, pe cruce, este întrebat dacă-i sporește suferința buretele cu oțet mânuit de căpitanul roman. „Numai când râd” – răspunde Mântuitorul). Dealtfel, Tabori consideră că „adevăratul aport evreiesc la civilizație constă tocmai în apropierea dintre umor și cele sfinte”, iar „gluma pare a fi cea mai perfectă expresie a literaturii”. Dificil de acceptat pentru spiritele limitate și habotnice, dar cu adâncă și tristă motivație, câtă vreme icoana Dumnezeirii rămâne în veci imposibil de conciliat cu imaginile Holocaustului. De menționat că tatăl lui Tabori a fost ucis, în 1944, la Auschwitz și 80% din familia sa, alcătuită din evrei proveniți din Iugoslavia, România, Cehoslovacia, a pierit în Holocaust. Ce formidabilă piesă s-ar putea scrie inspirată tocmai din destinul acestui autor născut în Ungaria, stabilit în Germania și izgonit de naziști în 1933, emigrant la Viena, Praga, Londra (unde devine… spion al MI5!); trecut peste ocean, scrie scenarii de film pentru Hitchcock, are o aventură amoroasă cu Greta Garbo (!), este înscris pe lista lui McCarthy ca suspect de „activități antiamericane” (l-a turnat bunul său prieten, regizorul Elia Cazan!), a ctitorit teatre, a scris romane, a regizat mari spectacole pe scenele Europei etc. etc.! A murit la 93 de ani, în 2001. Ce destin!… Revin la spectacolul ieșean regizat de Mihai Mănuțiu pentru a consemna excepționala creație a lui Marcel Iureș în rolul Goldberg. Oltean, fiu de țăran din Băilești, Iureș, fără a fi evreu, s-a remarcat de-a lungul unei impresionante cariere actoricești plină de succese nu numai în țară, ci chiar la Hollywood, și prin harul cu care interpretează personaje din lumea Talmudului, mai autentice decât le-au zămislit puțini până la el (și într-un film căruia i-am scris scenariul izbutește conturarea convingătoare a dramei unui anticar evreu deși nu are, în tot lung-metrajul, decât două-trei replici)! În fine, de remarcat evoluția unui actor tot mai prezent în distribuțiile ieșene: Călin Chirilă în rolul regizorului Jay (Jay = Iehova). Un spectacol eveniment.