Români

Goian, evoluție apreciată în Scoția



Dorin Goian pare să se fi integrat perfect în angrenajul celor de la Glasgow Rangers
Dorin Goian pare să se fi integrat perfect în angrenajul celor de la Glasgow Rangers

Fundașul echipei Glasgow Rangers, Dorin Goian, a declarat după victoria, cu scorul de 2-0, din meciul cu Inverness, că acest rezultat este sută la sută meritat, el și coechipierii săi având o evoluție bună, și că speră ca performanța să se repete în play-off-ul Ligii Europa.
„Este un rezultat bun pentru noi și sunt bucuros că nu am primit goluri. Pentru fundași acest lucru contează mult. Cele trei puncte ne dau încredere înaintea meciului de joi (n.r. – din deplasare cu NK Maribor, din play-off-ul Ligii Europa). Consider că am jucat bine și am meritat să câștigăm. A fost un meci dificil, dar noi am fost mai buni și am avut ocazii, astfel că în opinia mea rezultatul este just. Este meritat sută la sută. Nu va fi ușor în Slovenia, dar sperăm să avem o evoluție bună și să obținem încă un rezultat bun”, a spus Goian.
Potrivit The Guardian, tehnicianul echipei Inverness, Terry Butcher, s-a declarat indignat de faptul că arbitrul partidei a acordat două penaltiuri pentru oaspeți. „Cel de-al doilea nu a fost în niciun caz penalti și cred că nici primul nu a fost”, a spus Butcher.
Dorin Goian a fost integralist în partida cu Inverness, în care a obținut al doilea penalti al jocului. El a fost faultat în careu de un adversar, în minutul 66, centralul Euan Norris acordând penalti. Lovitura de la 11 metri a fost apărată de portarul gazdelor, însă mingea respinsă de acesta a fost trimisă în poartă de Mo Edu, care a stabilit astfel scorul final, 0-2. Primul gol a fost marcat de Jelavici, în minutul 60, din penalti.



Recomandări

Fermierii suceveni au decis să pună capăt protestului pe care l-au inițiat în urmă cu o săptămână

La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor
La Prefectura Suceava a fost convocată o întâlnire la care au participat atât reprezentanți ai acestei instituții, de la Consiliul Județean Suceava, dar și din partea primăriilor

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România