Fundașul central român al echipei Palermo, Dorin Goian, a fost aproape de un transfer la o altă formație din Italia, AS Roma, înainte să accepte propunerea venită din partea grupării antrenate de Walter Zenga, informează mediterraneonline.it.
Sursa citată notează că fostul impresar român Ioan Becali a fost prezent în cantonamentul celor de la AS Roma, de la Trigoria, cu trei zile înainte ca Goian să semneze pentru Palermo, pentru a negocia mutarea acestuia din urmă la fosta formație a lui Cristian Chivu.
Goian a acceptat până la urmă oferta celor de la Palermo și datorită faptului că urma să lucreze din nou alături fostul tehnician al Stelei, Walter Zenga.
Fundașul român Dorin Goian s-a transferat, la începutul lunii august, de la formația Steaua la echipa din Italia Palermo. Goian a semnat un contract pe patru ani cu echipa Palermo.





