Goana după aur



Într-o zi în care cvorumul era în mintea tuturor, într-un fel sau altul, sportul își vede de treabă, fie pe malurile Tamisei, fie în liga noastră mică. Să fim bucuroși pentru Alina Dumitru, sportiva noastră se retrage glorios, cu medalie de argint la disciplina sa, judo. Nu a mai fost aur ca acum patru ani, dar să nu fim excesiv de pretențioși, aceea a fost o mare excepție în ramura feminină a acestui sport. N-a fost prea departe nici acum de o repetare uluitoare a metalului suprem, adversara din semifinală fiind mai valoroasă decât cea din finală, dar efortul de a ajunge în ultima rundă a fost mai mult decât putea duce.
Dacă sporturile acestea n-ar arde atât de repede, dacă ar exista măcar o noapte între semifinală și finală, dacă… Rareș Dumitrescu, sabrerul, se află în aceeași situație, cu doar o oră între semifinală și finală, asta dacă va fi ajuns acolo. La ora la care scriu aceste rânduri se apropie ora semifinalei cu un sportiv italian, să sperăm că va fi fost cu noroc. Ce bine ar fi să avem deja primul aur, acela unic cu care eram creditați de unii bookmakeri!
Având în vedere denumirea rubricii, nu putem trece peste fotbalul de la Olimpiadă. Doar că eu, unul, am trecut superficial peste meciul Braziliei cu Egiptul, la scorul de 3-0 pentru sud-americani schimbând sportul. Că a fost o hotărâre pripită aveam să aflu abia a doua zi, africanii reușind să revină și să amenințe victoria adversarilor. S-au oprit la 2-3, iar tinerii fotbaliști brazilieni, în frunte cu Neymar, trag după ei lipsa de rigoare tactică a atâtor și atâtor generații carioca. Spania a început cu o înfrângere, 0-1 cu Japonia, și nu sunt semne că această echipă va avea forța de a-și întoarce soarta, așa cum făcea echipa mare la mondialul sud-african, după debutul cu eșec în fața Elveției. Spaniolii de la Olimpiadă nu au optat pentru jucători experimentați, așa că par juniori pe lângă celelalte echipe. Este un fapt asumat, dar delegația iberică va trebui să-și asume și un eventual eșec.
În încheiere, un cuvânt de apreciere pentru Steaua și pentru adversara sa, Astra, într-un un meci în care balansul incredibil al scorului a aruncat în derizoriu cotele oferite live de casele de pariuri.