O fetiță în vârstă de 10 ani a reclamat la poliție că tatăl ei o violează, întregul scenariu dovedindu-se până la urmă o farsă ordinară gândită chiar de minora cu pricina, elevă în clasa a III-a, ai cărei părinți sunt decedați de mai mulți ani. “A fost o glumă”, a declarat minora la poliție, de față cu bunica ei, în grija căreia a rămas.
Incredibila poveste s-a petrecut, ieri, în jurul orei 15:00, în municipiul Fălticeni.
După ce-a terminat orele la școală, minora s-a întâlnit cu un tânăr și, arătându-se disperată, i-a povestit acestuia că a fugit de acasă, că nu are unde merge, că abia a scăpat din mâinile tatălui ei, care a încercat să o violeze.
La numai 10 ani, minora i-a povestit tânărului cu pricina că abuzurile sexuale durează de mai mult timp.
Tânărul respectiv, la rândul lui, a sunat la 112 și a anunțat poliția.
Fiind vorba de o reclamație foarte gravă, în scurt timp a ajuns un echipaj al politiei judiciare la locul indicat de tânărul care a făcut reclamația.
Verificările oamenilor legii aveau să dea imediat peste cap întregul scenariu al incestului, întrucât polițiștii au aflat că părinții minorei și-au pierdut viața în urmă cu mai mulți ani, într-un terifiant accident rutier, iar fetița a rămas în grija bunicii. Aceasta din urmă le-a spus polițiștilor că nu e pentru prima oara când minora inventează astfel de scenarii și că aceasta obișnuiește să mintă foarte mult.
Polițiștii i-au recomandat femeii în grija căreia se află minora să-și duca nepoțica la specialiștii de la Protecția Copilului, pentru consiliere.



