Selecționerul Victor Pițurcă a declarat, luni, într-o conferință de presă, că turneul final al Campionatului European este important pentru jucătorii din reprezentativa României nu pentru bani, apreciind că aceștia vor veni din contractele ulterioare, în cazul obținerii de performanțe.
„Sunt oameni potenți din fotbal care vin și oferă diferite prime echipei naționale pentru performanță. Chiar dacă ne oferă, pentru noi turneul final e important nu pentru bani. Pentru că, dacă vom înregistra performanțe, vor veni și banii și nu din ce ne oferă oamenii potenți financiar, ci din ce va decurge din contracte. Le-am spus băieților că atunci când obții performanțe, toți ochii vor fi ațintiți asupra lor și contractele vor veni. Am dat exemplu cât câștigă Chivu la Inter. De ce n-ar câștiga și Tamaș și Goian, care sunt la fel de valoroși și pot ajunge la echipe mari”, a declarat Pițurcă.
Chivu: „Jucăm pentru țară, nu pentru bani” Căpitanul Cristian Chivu a precizat că jucătorii români nu participă la Euro 2008 pentru bani. „Nu mergem la turneul final pentru bani, ci pentru că ne face o deosebită plăcere să reprezentăm această țară”, a spus Chivu, în timp ce Mutu a precizat că nu este nevoie de motivație, subliniind că este vorba de recunoaștere. Căpitanul Cristian Chivu a afirmat că există un contract cu FRF privind primele și banii pe care trebuie să-i încaseze jucătorii la turneul final: „La Euro jucăm pentru România, pentru echipa națională”. „La Inter 20 de jucători sunt străini, italian e doar Materazzi în lot, am discutat puțin despre Euro, dar avem timp. Fotbalul profesionist nu înseamnă glume vizavi de meciurile care urmează, ci respect și ne comportăm ca atare”, a subliniat Chivu.
Finanțatorul Stelei, Gigi Becali, a anunțat, zilele trecute, că va oferi o primă de 5,5 milioane pentru jucătorii echipei naționale a României dacă vor câștiga Campionatul European din această vară și așteaptă să vadă dacă DNA va ancheta oferta sa. Finanțatorul stelist a precizat că selecționerul Victor Pițurcă și președintele FRF, Mircea Sandu, au fost de acord cu premierea „tricolorilor”. Duminică, atacantul Adrian Mutu a declarat că Gigi Nețoiu a oferit jucătorilor din naționala României 600.000 de euro drept primă pentru o eventuală calificare din grupa C la Euro 2008, mai mult decât finanțatorul stelist Gigi Becali, care a promis 500.000 de euro.
Pițurcă spune că fotbaliștii resimt oboseala sezonului încheiat Selecționerul Victor Pițurcă a mai declarat că jucătorii săi resimt oboseala sezonului recent încheiat, dar că arta unui antrenor este să-și facă jucătorii să fie în cea mai bună formă la ora meciurilor de la Euro 2008.
„E final de sezon, este normal să existe o oboseală fizică și psihică în rândul jucătorilor, dar am făcut un program astfel încât la turneul final să fie în cea mai bună formă. Aceasta ar trebui să fie arta unui antrenor, mai ales la un turneu final, sper să fie pregătiți la ora jocului. E șansa lor de a demonstra că au valoare. Și au valoare, nu degeaba am obținut în ultimul timp rezultate care au propulsat echipa României pe locul 12”, a spus Pițurcă.
Emoții pentru jucătorii cu probleme medicale Întrebat dacă a avut emoții pentru Chivu, legate de starea sa de sănătate, la finala Cupei Italiei, tehnicianul a precizat: „Am avut emoții pentru fiecare jucător în parte. La finalul săptămânii, în fața televizorului, nu mă uitam numai la Inter, chiar dacă e echipa mea preferată, ci și la Fiorentina, Siena… Vedeți, accidentările apar nu numai la meciuri, a scăpat Cristi, s-ar putea ca la antrenament să facă o mișcare greșită și să se accidenteze. Se poate întâmpla orice, emoții vor fi tot timpul. S-o lase mai ușor nu se poate, le-am cerut să poarte apărători la antrenamente, am avut probleme cu ei că nu voiau, că nu pot face antrenament așa, dar au putut. Am avut ghinionul să se accidenteze jucători din nimic, e numai ghinion. Trebuie să fim pregătiți pentru orice”.
Pițurcă a subliniat că portarul Dani Coman nu va trece așa ușor peste accidentare, dar că „e obligat să treacă”. „Și Ovidiu Petre și Roșu sunt în situația lui. Am discutat cu Coman, se termină Euro, încep preliminariile CM, perspective există, fotbalul nu se termină aici. Mutu n-a avut nimic la acel antrenament, atunci se terminase pregătirea. Ne-am distrat citind că s-a accidentat Mutu. Tamaș nu are nimic. Ce ghinion să se spargă? N-avem ghinion, nu suntem ghinioniști”, a spus el.
Italienii nu glumesc cu noi Întrebat ce spun jucătorii italieni despre meciul cu România, atacantul Adrian Mutu a afirmat că nu a prea avut cu cine să vorbească despre Euro, deoarece Fiorentina nu are jucători în lot. „Cum ne văd italienii? Frumoși. Nimeni nu-și permite să subestimeze vreo echipă, să ia pe cineva peste picior, e cea mai mare greșeală. Și noi am jucat mai relaxați cu unele echipe mai slabe și am avut probleme. Italienii sunt concentrați, ne analizează, își dau seama că nu am terminat grupa de calificare pe locul unu degeaba, nu eram primii dacă eram slabi. Cred că se tem de noi, ca și de Franța, și de oricare echipă. Până acum n-am primit nici un mesaj glumeț de la italieni”, a comentat Mutu.
Echipa națională
Glorie înainte de bani pentru băieții lui Pițurcă






