Globalizare

Un cuvânt, un termen, o temere, o frică, cred eu, unul, greșit, abuziv folosit azi, cum veți vedea – nicidecum un fenomen, un proces nou! În numele și în contra ”globalizării” se tot organizează – de vreo cam 40 de ani încoace – manifestații de masă, adesea soldate cu victime omenești! De fapt, Globalizarea este asociată azi, și criticată drept – și simplist – dominația Americii (prin blugi, Coca Cola, hamburgeri etc.) asupra altor culturi și civilizații… Greșit! Imensul Alexandru cel Mare, grecul macedonean care a cucerit, a supus, Asia…făcuse, deja, o primă ”globalizare”! Să nu mai amintesc faptul că – heterosexual fiind – Alexandru a anticipat și legitimat involuntar, am putea spune, căsătoria homosexuală, atât de discutată, de disputată azi! Apoi. După Cruciade, în secolele al XII-lea și al XIII-lea, lumea era – deja – atât de integrată, încât papa le trimitea scrisori mongolilor în China, cerându-le ajutor împotriva musulmanilor, traduceri din vechile texte grecești veneau din spațiul arab în Europa Occidentală și existau rețele internaționale de universități, prevederi legale internaționale obligatorii și metropole ale comerțului mondial. „Adversar al globalizării” este, pe bune, una dintre expresiile uzuale cele mai stupide. Am putea spune la fel de bine: ”adversar al creșterii plantelor”. De cel puțin două mii de ani, integrarea, numită de noi – mai nou – globalizare, este in curs de desfășurare tot mai accelerată și de neoprit. Multe dintre textele scrise de expertul în drept constituțional Carl Schmitt sunt pe drept cuvânt controversate, însă un volum de-al său minuscul rămâne incontestabil genial: ”Pământ și Mare”, scris pentru fiica sa Anima, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care încearcă să-i explice lumea. Schmitt descrie povestea omenirii ca istorie a dominării spațiului. Ieșirea pe mare a fost evenimentul cu cele mai vaste consecințe al „revoluției spațiale”, așa cum o numește el. Mai întâi de-a lungul țărmurilor, apoi în largul necunoscut. Schmitt descrie cum vikingii, pescuitorii de balene și pirați – că asta au fost vikingii… niște violenți! – au fost cei dintâi care s-au încumetat să iasă pe mare. Apoi, în secolele al XV-lea și al XVI-lea, când erau bine înzestrate din punct de vedere științific și militar, statele naționale au cucerit apele lumii pe rutele descoperite de acești premergători. Era perioada cuceririi Americilor, a comerțului mondial, a imperiilor globale. Astfel se confirmă teoria lui Sir Walter Raleigh descoperitor și el, cu complicitatea Reginei, al lumii: „Cine stăpânește marea, stăpânește comerțul universal, iar cui stăpânește comerțul universal îi aparțin toate comorile din lume, ba lumea în întregul ei.” Schmitt – cel uitat – a clasificat genial diferitele revoluții spațiale, pentru că, în acest context, a fost cel dintâi care a denumit ca atare fenomenul globalizării. Anglia și-a dobândit statutul de mare putere navală, iar prin inventarea motoarelor a devenit o mare putere și în acest domeniu. Primul motor cu abur eficient a fost construit în Anglia, în 1770, la fel ca și primul război de țesut mecanic, în 1786, tot aici a circulat în 1804 prima locomotivă cu abur, primul transport de călători pe calea ferată desfășurându-se din 1825. La mijlocul secolului al XIX-lea, Marea Britanie era un imperiu global aproape atotputernic. Viitorul prim-ministru britanic Disraeli risca în cartea sa ”Tancred or the New Crusade” (Tancred sau Noua Cruciadă) afirmația că regina Angliei ar trebui să-și mute sediul imperial de la Londra la Delhi. Firmele britanice, printre care ”East India Company”, erau chiar mai puternice decât este astăzi Google, dispunând de armate proprii și de capacitatea de a hotărî dacă va fi pace sau război. La trecerea spre secolul XX, America a început treptat să preia de la Anglia, fosta ei metropolă, rolul de putere mondială. Inventarea telegrafiei, a radiocomunicației și a telefoniei între 1835 și 1910 a eliminat apoi, ca să rămânem în spiritul lui Carl Schmitt, alte bariere ale spațiului: în anii 1850 au fost instalate primele cabluri subacvatice dintre Europa și America, în 1866 Siemens a construit generatoare electrice, în 1903 frații Wright au efectuat primele zboruri cu propulsie mecanică. Avioane de luptă existau din 1913, iar nici zece ani mai târziu uzinele Junkers din Dessau construiau în număr mare avioane de transport pentru pasageri. Și, în 1931, PanAm a inaugurat prima cursă lungă (între Miami și Buenos Aires). În anul 1969 au dispărut ultimele granițe spațiale, odată cu stabilirea primelor legături între computere, în vederea transmiterii de date și a călătoriei pe Lună. Astăzi nu mai este nevoie să pui în mișcare un vapor sau să te urci într-un avion ca să începi un proiect la celălalt capăt al lumii – sau chiar ca să comanzi mișcările în spațiu ale unui satelit. Este suficient un clic pe maus. Lumea s-a transformat într-un tot unic. Anti-globalizare!? Just smile! Au existat – de acord! – vremuri când fiecare trib care viețuia într-o vale anume avea propriul lui cult, când pe lume apăruseră metode cât se poate de diferite de a număra, de a construi și de a-i îngropa pe cei morți. Astăzi există religii mondiale (printre care, la drept vorbind, trebuie să enumerăm și ”promisiunile lumești de mântuire”, precum liberalismul democratic, cu care suntem prostiți la vot), ne folosim cu toții la nevoie de același sistem de plăți și trăim în clădiri aproape identice.